Romanul nu a fost inițial semnat de autor. Se dorea a fi un protest împotriva condamnării la moarte, mai ales prin ghilotinare. A susținut ca această pedeapsă nu este umană, nu respectă drepturile omului la viață, drepturi care nu sunt acordate de societate si, implicit, nu pot fi anulate de aceasta.
Cartea este foarte scurtă dar concisă. Atrage și surprinde prin titlu dar mai ales prin conținut. Personajul este condamnat la moarte prin ghilotinare. Ce e puțin straniu e ca nu se spune nimic despre crimă comisă. Nu încearcă să se dezvinovățească în niciun fel, ci își trăiește ultimele zile sub amenințarea morții.
Se menționează faptul ca are o familie: o mamă, o soție și o fiică dar își face griji doar pentru fiica sa care, în ultimul moment îi este adusă. Din păcate, copila nu își recunoaște tatăl, afirmând ca părintele ei a murit. Dezamăgire mai mare nu există pentru eroul nostru.
Faptul ca cere hârtie pentru a scrie ceea ce simte, îl face să își petreacă ultima perioadă având speranța ca paginile sale vor fi găsite de cineva iar suferința sa va fi înțeleasă.
Romanul se termina atunci când eroul este lângă ghilotina dar afirma în nebunia momentului ca așteaptă grațierea, lucru imposibil, binenteles.
În postfața cărții Hugo condamna sentința la moarte, inumanitatea ei, degradarea instituțiilor care o promovează. Spera ca în viitor să dispară această formă de a muri în mijlocul mulțimii curioase care vede în asta o formă de divertisment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu