Cărți, recenzii, biografii, filme, evenimente culturale, călătorii, muzica, arta.
Se afișează postările cu eticheta poezii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezii. Afișați toate postările
sâmbătă, 5 decembrie 2015
It's complicated - Zina Zen #1
57.
Eram atât de-aproape,
Îmi alergai prin vene,
Și mă pictai,
Când eu mă ascundeam,
Sub pleoape.
Dar știi, nu am dormit, azi noapte.
Și am văzut ca ai uitat sa-mi colorezi călcâiul.
Si-atata loc a mai rămas sub piele,
Și iar am vrut să zbor departe.
Tu iarta-ma.
Eram atât de-aproape...
Distanță de trei șoapte.
Avans și lichidare - Ștefan Doru Dancus
Dancus de toamna
Clipele de-acum de mult mi-s duse
Nici pădurea nu-mi mai da culoare
Chiar și moartea moare-n vremi seduse
De inmormantata mea suflare
Dacă mă întorc la tine iară
Și dau președinți de stare-n schimb
Nu te-ascunde-n scrumul de țigară
- Nu am cu tine să mă plimb
Să te strâng în brațe ca-nainte
- Plopi și frunze pe alei de Rai -
Iară să te mint ca sunt cuminte
Iară să îți spun ca minte n-ai
N-are rost - cu tine prin ruine
Moartea s-a cam plictisit de mine
Frigul respirației de-acasă
A umanizat-o pana-n coasă
Tu - averi să ai să dai la schimb
Eu - o toamna-n care să mă plimb
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

