Cartea e genul de scriitură care fascinează încă de la primele pagini. Are la bază călătoria în timp. Astfel avem ocazia de a ne transpune din Italia renascentistă din secolele XVI - XVII, în America secolului XXI.
Omul de știință Filip a studiat de-a lungul anilor în mod amănunțit cum este posibil o dată la patru ani, când luna februarie are 29 zile, să se transfere dintr-o perioadă istorică în alta. Poziția soarelui la apus avea un rol important, era nevoie de un trandafir galben sărutat de o persoană virgină, iar locația era un lac anume.
Filip e nevoit să revină în State datorită pericolului din crunta Italie. Revine cu fiul lui, Adam, un copil răsfățat care nu-i accepta sub nicio formă decizia și care e preocupat de drepturile sale de nobil și stăpân. Își schimba ușor părerea când gusta mâncarea din Mc Donalds.
Filip o vizitează pe fosta să prietenă, Tina dar, din păcate , speranțele sale sunt năruite. Este categoric respins de aceasta cu reproșuri fondate de altfel. Află stupefiat ca Tina s-a casatorit cu un preot fanatic cu care nu are nimic în comun, în afară de micuța Eva, de care Adam se îndrăgostește iremediabil.
După ceva ani Filip nu se mai gândește să se întoarcă în periculoasa si primitiva Italie. Fiul sau Adam însă insista sa-si recupereze drepturile de nobil, deși și el s-a adaptat lumii americane. Însă, cumva știe ca nu merită efortul călătoriei.
Adam se plimba pe lacul acela prin care a ajuns în State. Eva îl vede pe geam și trage concluzia ca vrea să se sinucidă. Aleargă și încearcă sa-l oprească. Întrucât Eva era îmbrăcată intr-o frumoasă rochie renascentistă pregătită pt o piesă de teatru, tânărul Adam se crede deja în Italia lui. Întâmplător cad amândoi în lac și ajung vrând, nevrand în Italia.
Eva nu crede ce îi spune Adam despre Italia, îl ridiculizează dar confruntata cu realitatea, nu are de ales decât să o accepte ca atare. Sunt obligați de situație să se căsătorească, altfel Eva ar fi fost dată de soție unui monstru. Se iubesc deja dar nici una dintre părți nu e dispusă să recunoască. Nunta e una grandioasa dar în noaptea nunții sunt asistați, potrivit obiceiului vremii.
Autoarea reușește să redea cu un umor de bună calitate dialogul dintre cei doi tineri, replicile caustice ale amandurora.
Altă tradiție era invitarea mirelui la vânătoare după nuntă. Adam a instruit-o în detaliu ce să facă dacă lui i se întâmplă ceva. Și chiar ca i se întâmplă. Este atras intr-o capcană de către rivalul lui dar nu e ucis. Evei îi este adus un cadavru cu față distrusă care avea semnalmentele lui. Decide să fugă cu presupusul ei frate în familiara America.
Nu îl poate uita pe Adam, îl visează în fiecare noapte. Fratele ei ajunge un designer cunoscut. Adam scăpa de dușmanii sai, trăiește mai mulți ani pe un vas de pirați dar apoi decide să se întoarcă în State la Eva lui iubită.
Înfățișarea să e total diferită de cea pe care o știa Eva, are față marcată de cicatrice. Ideea ca Eva nu îl mai iubește așa cum e acum, îi ucide sufletul.
Deși viața lor împreună este amenințată de persoane josnice, se termina totul în modul cel mai fericit.
Povestea nu e o simpla istorie de dragoste, conține elemente inedite, e interesantă, e o poveste care îmbogățește sufletul. Autoarea are o deosebită măiestrie în a descrie minuțios și amuzant fiecare dintre cele două epoci diferite din istoria umanității. Cartea are mai multe personaje, minunat creionate. Părinții celor doi se regăsesc și își trăiesc dragostea, niciodată uitata.
Mireasa din Renaștere e genul de carte care are acel " ceva " , un farmec natural și totuși deosebit. O recomand iubitorilor romanelor de dragoste dar și celor care citesc cărți mai complexe, fie ele clasice sau contemporane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu