sâmbătă, 20 februarie 2016

Recenzie Greşeli din dragoste de Beth Kendrick






Titlul original My Favorite Mistake.
Anul apariţiei 2013.
Nr. pagini 233.
Colecţia Cărţi Romantice.
Editura Lira.
Traducere Dana Purgaru.


Totul a început când Faith a plecat în Los Angeles. A fugit de tot şi i-a lăsat în urma  pe singura persoana cu care mai ţine legătura, sora ei Skye dar  şi pe iubitul Flynn.

Acum este rugată de către sora ei să se întoarcă înapoi acasă pentru că avea probleme cu barul, acesta fiind singura lor sursă de venit. Faith nu voia să audă aşa ceva, dar când Flynn o sunase şi îi spuse ceea ce Skye a omis, faptul că e însărcinată, nu a mai stat pe gânduri şi a mers să-şi susţină sora şi să-i fie aproape.

Dar nu este chiar aşa de uşor pe cât pare, ea trebuie să se confrunte cu iubirea pe care o simţise cu zece ani în urmă fata de Flynn. S-a dovedit că el nu e doar o fostă iubire pierdută, ci este şi singura persoana pe care o va iubi vreodată.

Faith încearcă să-l recucerească, dar totul pare în zadar deoarece el nu mai are încredere că ea nu-l va mai părăsi. Atunci ea încearcă să fugă din nou, dar îşi dă seama că nu-şi va mai putea dărui inima altcuiva.

" - Flynn, dă-mi doar...
   - Mai mult timp ca să te hotărăşti ce vrei? Se opri şi se întoarse cu faţa la mine. Ţi-am dat zece ani, continuă el. Şi am ajuns fix de unde am plecat. "

El se simte rănit din cauza faptului că este convins că ea îl va părăsi. De aceea încearcă să pară distant şi impasibil, dar ea ştie că în adâncul sufletului lui se mai ascunde iubirea de acum zece ani.

Oare Flynn o va ignora până la sfârşit sau îi va da o şansă? Oare Faith va fugi din nou şi îl va lăsa în urmă sau va rămâne şi îşi vor începe viaţa împreună?
Rămâne doar să citiţi cartea şi să descoperiţi misterele.


Mi-a plăcut în mod special această carte pentru că face diferenţa dintre oamenii care merită afecţiune şi care nu. Nu am găsit lucruri care să mă lase cu un sentiment amar, aşa că această carte merită să fie citită.

Lectură plăcută.

# Cristina


joi, 18 februarie 2016

Doina Strulea - Portret de autor


Doina Strulea este născută pe 6 decembrie 1996 la Chișinău, Moldova. Scrie poezii, articole pentru blogul sau doinastrulea.wordpress.com Cânta la vioară și pian, acestea hranindu-i inspirația. Participă la multe concursuri literare naționale și internaționale obținând premii în Moldova, România și Italia.

Pentru activitatea sa literară primește în 2013 premiul "Cel mai bun tânăr autor" în Italia, Triuggio și "Omul anului" în Moldova.


În 2014 debutează în volum cu "Vioara din mansardă", versuri inspirate de-a lungul anilor, ediție romana-italiana. Își transpune poeziile în clipuri video care reflectă actualitatea.


Citate care o reprezintă:

" Am 19 ani, ultimii patru - invadați de poezie. "

" Sunt Doina de dor, de jale, de înstrăinare ... o sa-mi spui tu care. "

" Speranța e în poezie. Iar Poezia este totul. "

" Mi-e viața toată un dor, / iar din Orfeu - o lume, / lasati-ma să mor / cu versu-mi rugăciune. "





# Mela

miercuri, 17 februarie 2016

Recenzie Ultima vrăjitoare din Transilvania. Mathias de Anna Vary.





Editura Herg Benet.
Cărțile Arven.
Bucuresti, 2013.
Nr. pagini 284.


După întâmplările petrecute în satul V. , Alexandra încearcă să redevină adolescenta normală de dinainte de a fi prinsă în povestea contesei-vrajitoare Aneke. Însă Mathias apare surprinzător la ușa ei, arătând cu 10 ani mai tânăr și fiind perfect adaptat la decorul si viața de noapte din Bucuresti.


Mathias nu este singurul care revine...Alexandra se trezește intr-un triunghi de forțe întunecate, iar răpirea Norei, fiica Lorenei, este doar începutul pentru o serie de întâmplări înfricoșătoare.

Până să se dezmeticească, Alexandra ajunge din nou în satul V., pe care-l găsește schimbat, cu atmosfera lui tihnită complet evaporata, devenind un fundal pentru crime, iubiri regăsite, răzbunări.


Noi figuri, întunecate și diabolice își fac apariția in miezul povestii. Vor reuși Mathias și Alexandra s-o împiedice pe Aneke sa-si realizeze planurile malefice?

În întreaga trilogie se întrepătrund două lumi total diferite. Lumea adolescenților de azi preocupați de Facebook, rock, tatuaje și pierce-uri este împletită cu lumea contesei dispărute, intrigi de curte și povesti demult uitate.

Cartea se încadrează în genul mystery romance în tonuri întunecate despre incest, trădări, superstiții, legende și secrete transmise peste veacuri.

O carte pe care merită să o citiți, de fapt toată trilogia este un must-read. Lecturi plăcute. Va aștept cu opinii.
Curând voi citi și recenza și ultimul volum al trilogiei.


Iată și exemplarul meu cu autograf. Sunt sigură ca știți deja ca Anna Vary e pseudonimul Cristinei Nemerovschi.

Enjoy it! 

# Mela

marți, 16 februarie 2016

Recenzie Cartea viitorului de Cecilia Ahern





Editura Alffa.
Colecția Strada Ficțiunii.
Titlu original: The Book of Tomorrow.
Bucuresti, 2012.
Nr pagini 280.

Aceasta este a doua carte citită de această autoare.

Tamara Goodwin a avut mereu tot ce si-a dorit. A crescut intr-o vilă luxoasă, cu o plajă privată, un dressing cu haine de firmă, pat cu baldachin și propriul jacuzzi.

Când, pe neașteptate, tatăl ei moare, viața Tamarei și a mamei sale se schimba dramatic. Îngropate în datorii, ele sunt nevoite să se mute la țară, intr-o căsuță aflată în curtea misteriosului castel Kilsaney.

În timp ce mama ei se izolează de lume, Tamara, singură și plictisită, își dorește să se întoarcă la Dublin. Intr-o bună zi o bibliotecă ambulantă se oprește la poarta domeniului. Privirea Tamarei cade asupra unei cărți legate în piele, cu lacăt și încuietoare aurite. Ceea ce va descoperi în paginile ei îi va tăia răsuflarea și îi va zgudui din temelii lumea.

O carte de nicăieri îți poate schimba viața. Te poate purta pe cărări nebănuite și, dintr-o dată, aceeași carte face ca magia să nu mai fie un simplu cuvânt din vocabularul tău. Misterul are rolul lui și depinde doar de tine cât de mult ești dispus să te joci cu destinul.

Cam asta e prezentarea oficială a cărții. Părerea mea despre acest roman este una pur subiectivă, clar. Cartea asta m-a ținut în suspans până la final. Mătușa Tamerei se pare ca ascundea secrete dar nu o credeam așa de diabolica. Merită trăite sentimentele generate de dozarea picătură cu picătură a misterului și dezvăluirea lui în același mod.

Ce să mai spun să va conving? La prima vedere e o carte slow, nevinovată dar ascunde foarte multe necunoscute. Mă bucur ca am citit-o și o recomand.

Anul acesta voi citi și romanele așa-zisele celebre ale autoarei, cele mai cunoscute. Sper să bifez măcar două, deoarece am planuri mari privind lecturile anului.

P.S. Carte cumpărată tot de la Cătălina D.

Lectură plăcută!
Enjoy.
Va aștept cu impresii.

# Mela

Recenzie Cincizeci de umbre ale lui Grey ( vol.1) de E. L. James





Titlul original: Fifty Shades Of Grey
Traducător Constantin Dumitru Palcus
Editura Trei
Colecţia Eroscop
Data apariției 2011
Număr de pagini 616


"Cincizeci de umbre ale lui Grey" este primul volum din triologia Fifty Shades. Este un roman încărcat de pasiune şi dorinţă. În carte este vorba despre o iubire care pare a fi imposibilă, dar totuşi încearcă să reziste.


Anastasia Steele, o studentă la filologie, este rugată de către colega ei de cameră, Kate, să-i facă un serviciu, şi anume acela de a-i lua un interviu renumitului om de afaceri, Christian Grey. Ea nu este foarte încântată deoarece nu este domeniul ei şi este convinsă că va fi intimidată de un om cu o asemenea afacere în spate. Când se vede stând în faţa domnului Grey se înroşeşte şi îşi caută cuvintele potrivite, dar fără rost deoarece acest bărbat pare a fi un maniac al controlului.

Anastasia nu ştie ce se întâmplă cu ea, deoarece mereu îi vin în minte acei ochi întunecaţi şi misterioşi ai lui Christian. El o urmăreşte la muncă, îi trimite cadouri. Ea presupune ca se simte atras de ea, dar inima i se frânge când el îi spune să stea departe pentru că va avea de suferit.

Decide să îl lase în pace, dar el nu poate sta departe. Anastasia nu se crede destul de bună pentru el şi încearcă să-l uite cu totul, dar când el reapare şi îi dezvăluie marele secret, ea rămâne uimită dar în acelaşi timp şi speriată.
Decide să îi accepte modul de viaţă,crezând că o să-i poată face faţă, dar când el întrece limitele, ea trebuie să ia o decizie importantă.

Oare va rămâne Anastasia alături de Christian? Oare va încerca Christian să se schimbe pentru ea? Citiţi cartea şi îi veţi descoperi misterele.

Ador această carte pentru faptul că îţi transmite exact sentimentele personajelor şi pentru că este încărcată de romantism. Nu îi găsesc nici un defect, iar de aceea această carte m-a fascinat.

 # Cristina

Recenzie Cea mai frumoasă carte din lume de Eric-Emmanuel Schmitt


Editura Humanitas.
Colectia Fiction.
Bucuresti, 2011.
Coordonator serie Denisa Comanescu.
Numar pagini 205.

Cartea cuprinde opt povesti de iubire și totodată opt femei surprinse în pasionala căutare a fericirii. Una dintre povesti, "Odette Toulemonde" a fost ecranizata de către autor în 2006.

Autorul e recunoscut ca un povestitor înnăscut, cu harul de a depăna istorii aparent simple care însă conțin o adevărată filozofie de viață. Aceste povestiri, se mai afirma, amintesc de Maupassant datorită liniei narative, a finalurilor surprinzătoare, a umorului sarcastic și esenței psihologice.









Iată ca v-am servit câteva bucățele din carte. Mie mi-a plăcut această carte în mod deosebit dar aș dori să citesc romanele autorului. O recomand tuturor pentru ca prezintă femeia, pe milionara arongata, pe vânzătoarea pasionată de literatură, pe deținuta politică și prințesa nonconformista și dragostea în multiplele ei forme.

Lectură plăcută! 
Cu drag, Mela. 

Recenzie Crimă în Centrul Vechi de Lucia Verona


Editura Tritonic.
Colecția Mystery and Thriller.
Bucuresti, 2015.
Nr. pagini 118.

În primul rând mulțumesc editurii Tritonic pentru cartea oferită pentru recenzie.

Această carte este un volum de proză scurtă alcătuit din cinci povestiri de sine stătătoare dar având drept personaj principal pe detectiva de ocazie Stella Marian-Harrington, o celebra soprana originara din Romania, cantareata pe scenele importantape ale lunii, calatoreste mult si e mare amatoare de romane politiste. Uneori trece din lumea fictivă a romanelor polițiste în cea reală investigând unele cazuri misterioase.

Un alt personaj omniprezent în povestiri este soțul Stellei, lordul Peter Harrington, fotograf de personalități și editor care nu e încântat deloc de implicarea soției sale în rezolvarea unor cazuri de crimă.

Modul în care scrie Lucia Verona este simplu, original și plin de suspans. O autoare careia as vrea sa ii  citesc un roman deoarece am impresia ca povestirile se termina prea repede

Criticii afirma ca personajele contemporane și tipologiile recognoscibile par desprinse din romanele Agathei Christie. Experiența autoarei în dramaturgie o ajuta mult dar și în precizia replicilor.

Stella Marian-Harrington este un personaj savuros, o mirifica tornadă, strălucitoare și spumoasă precum o șampanie spumoasă. Ea este un detectiv plin de glamour,  luminoasă, plină de viață, talentată, frumoasă și inteligenta.

Cartea o puteți cumpăra de pe site-ul editurii Tritonic.
Lectură plăcută!
Va aștept cu opinii.

Recenzie Ultima vrăjitoare din Transilvania. Contesa Aneke de Anna Vary



Editura Herg Benet.
Colecția Cărțile Arven.
Bucuresti, 2012.
Volumul  1.
Nr. pagini 251.

In acest roman se întrepătrund două lumi distincte. Lumea adolescenților de azi, cu Facebook, concerte rock, tatuaje sdi pierce-uri și lumea contesei dispărute, cu intrigi de curte și povesti uitate.

Adolescență rebela, Alexandra e trimis de părinți intr-un sat din Transilvania pentru a-si petrece vacanta de vara, indeoartand-o astfel de o iubire imorală.

Odată ajunbsa în V. , este atrsa de poveștile localnicilor legate de o crimă săvârșită în urma cu mai mult de un veac. E vorbă despre povestea tragică a contesei Aneke. Ea fusese acuzată de incest și vrăjitorie și a fost ucisă un pădure.

Alexandra merge pe urmele contesei, hotărâtă să afle adevărul. Castelul ascunde însă mistere la fiecare colț. Pe măsură ce fapte și personaje stranii ies la iveală, Alexandra își da seamă ca arte în comun cu frumoasă vrăjitoare mai mult decât si-ar fi imaginat, inclusiv iubirea ei secretă și interzisă.

Va reuși Alexandra sa salveze această iubire? Ce se va intampla cu propria ei viață? Oare va avea soartă tragică a Anekei?

Această carte care are 3 volume a fost scrisă de Cristina Nemerovschi sub pseudonim. Am citit cărțile "strong" ale Cristinei, gen trilogia "Sânge satanic" și pot spune ca această este de cu totul altă factură. E mult mai "soft".

Alexandra este un personaj specific lui Nemerovschi dar nu este nicidecum exagerat ca și personalitatea. Poate întruchipa o adolescenta normală din zilele noastre lejer.

" La fundul rucsacului sunt și câteva române cu vampiri și două horro-uri cu strigoi. Doar îmi arătase poze din V. Nu pot să spun ca erau neinteresante...ba chiar dimpotrivă. Totul arăta foarte întunecat. Aveau patru cimitire, iar Eu căpătasem o fascinație pentru așa ceva. Mă și vedeam citind în cimitir, până ce se întuneca, iar un portar mă închide acolo și trebuie să aștept dimineață ca să pot ieși, așa cum pățise la un moment dat M. din Sânge satanic. "

Mi-a plăcut cartea mult. O recomand fanilor Cristinei Nemerovschi dar și celorlalți deoarece e foarte incitantă.

Lectură plăcută.
Va aștept cu impresii.

# Mela

luni, 15 februarie 2016

Cum am început eu să citesc? # Cristina



Îmi amintesc cu mare drag când am luat prima carte în mână, convinsă fiind, că nu o să o termin. Nu mă vedeam în stare să citesc o carte de trei sute de pagini.


 Era o zi obişnuită de şcoală. Eu împreună cu cea mai bună prietenă  ne-am dus în bibliotecă pentru a ne mânca îngheţatele liniştite, eram convinse că dacă ne vedeau colegii voiau şi ei din îngheţatele noastre.


Prietena mea stătea pe scaun, iar eu îmi plimbam degetele peste carţile aranjate frumos în rafturi. La un moment dat ma opresc. Mi-a sărit o carte în ochi şi o scot din raft. Mi-a plăcut îngrozitor de mult coperta, desigur că atunci nu eram atrasă de altceva. Şi am luat-o fără ca bibliotecara să ştie, bineînţeles, care nu venise în acea zi la şcoală. Am luat cartea cu mine şi am pus-o în ghiozdan.


  Când am ajuns acasă, m-am pus în pat foarte bucuroasă că sunt dispusă să citesc o carte cap-coadă. Chiar dacă în sufletul meu eram convinsă că n-am s-o termin deoarece mă voi plictisi foarte repede.  Şi aşa încep eu să citesc prima pagină, a doua, a treia şi aşa mai departe până termin primul capitol. Deja nu mai ţineam evidenţa dacă mai am mult din ea, câte pagini am citit, câte capitole mai am. Am început să mă las fermecată de acea carte.


De multe ori adormeam cu cartea în mână, dar a doua zi continuam iar.  Iar când am văzut că sunt la ultimul capitol m-a apucat un val de tristeţe, care mi-a trecut foarte repede că mi-am luat o a doua carte de la biblioteca şcolii. Dar de această dată cu ştirea bibliotecarei. Şi aşa am continuat până în ziua de azi.



La început am citit numai de la biblioteca, dar după un timp, profesoara mea dragă de limba engleză m-a întrebat dacă nu sunt interesată de cărţi romantice, iar de atunci mi-a dat şi ea să citesc din cărţile ei. După un timp am devenit înnebunită de Sandra Brown şi de operele sale. Atunci am început să îmi strâng bănuţi pentru a-mi face propria bibliotecă.


  Aşa am prins drag de carte. Acum aş da orice ca să am cărţile care mă atrag. Niciodată nu voi uita prima carte citită de mine "Cuore - Inimă de copil" .


#Cristina

Amy Anelisse - Portret de autor







" M-am născut în Tulcea, într-un oraș extrem de mic și de simplu, crescând  cu el și evoluând laolaltă cu noile tehnologii. Scrisul m-a pasionat de mică, în clasa a IV-a câștigând primul premiu la un concurs de povești pentru copii ca mai apoi, doi ani mai târziu, din plictiseală, să-mi încep primul roman scris pe caiet dictando. La acea vreme, televizorul era singura tehnologie performantă din casă, astfel încât serile în care el era ocupat de părinții mei mi le umpleam cu metafore și epitete.


Mai târziu, chiar în primul an de liceu, am primit un telefon care îmi permitea să scriu în Word. Astfel a apărut primul roman finalizat de mine, intitulat Dacă ai ști... care poate fi citit integral pe Wattpad.


Descoperind această aplicație uimitoare, mi-am dorit o schimbare radicală. Numele, pozele, stilul meu de a scrie, toate aceste lucruri le-am luat de la zero, construind un caracter în antiteză cu cel din copilărie. Făcusem toate acestea deoarece îmi doream să nu mai fiu criticată după înfățișare și după trecut, iar pseudonimul Amy Anelisse a fost și este ca un scut împotriva celor invidioși sau răutăcioși, care regretă sau nu faptul că nu și-au dat seama că eu am scris toate acele povești.


Numele meu real este Zancu Maria, sunt o persoană destul de sensibilă, de optimistă și sinceră, așa cum cel mai probabil se observă și în romanele mele, am 17 ani, sunt profilul educator-învățător și trăiesc după motto-ul  "Viața e scurtă, fă-te remarcat!". Principalele mele pasiuni sunt scrisul, muzica și teatrul.


Romanul meu de debut se numește Fir-ar!, este un roman de dragoste pentru adolescenți -deși și adulții au reacționat foarte bine până acum-  care poate fi găsit pe site-ul editurii Smart Publishing. Povestea este una contemporană, scrisă din perspectiva unui băiat, James, care, ajuns în anul II de facultate în Los Angeles întâlnește o tânără venită din Canada. Atitudinea lui este rezultatul unui trecut întunecat, însă tânăra îl va ajuta să se regăsească.


Scrierea acestui roman a însemnat pentru mine o provocare, deoarece a trebuit să las din sensibilitatea mea exagerată și să gândesc și acționez ca un băiat pus în diferite dificultăți. Față de restul operelor mele, încă nepublicate, aceasta este cea mai îndrăzneață, cu multă acțiune și mult suspans.


Publicarea primului roman mi-a schimbat viața, începând de la admirația oamenilor transmisă prin mesajele frumoase, până la prieteni din toată țara, cu care țin chiar și acum legătura.


În acest moment am trei lucrări în curs de scriere, printre care și o colaborare și intenționez să public romanul Was, cea mai sensibilă și emoționantă operă a mea, în care o fată de la orfelinat își găsește drumul în viață.


 Iubirea e o alta planeta, diferita de ceea in care traim noi. O putem vizita cateva ore, zile sau luni. Nu, nu o putem vizita ani pentru ca ea te va ruga sa te intorci pe pamant, sa ai timp pentru trait. Dar nimeni nu stie ca atunci cand te trimite inapoi, o face extrem de rapid si de dureros... iar noi ne vindecam, ne uitam in stanga si in dreapta si apoi iar in sus. Si iar ajungem acolo cu speranta sa fie pentru totdeauna, insa ea primeste numai musafiri, nu te poti muta. - Amy Anelisse, Fir-ar!


Ce este moartea, totuși? Sentimentul de liniște pe care îl căutăm tot timpul cât trăim sau doar un somn profund, cu vise, amintiri și imagini din trecut?Când o persoană moare, ea se duce și se așeză direct în mijlocul sentimentelor noastre și credem pentru o perioadă că tot ce facem e legat de ea și că ceea ce simțim i se datorează exclusiv ei. Dar, vezi tu, trebuie să înțelegem că ea nu a plecat. A chemat-o Dumnezeu și a așezat-o lângă îngeri pentru a avea grijă de tine mai bine decât o făcea pe pământ. " - Amy Anelisse, Was



P.S. Continutul acestei postari îi apartine exclusiv autoarei, la fel și fotografiile.

# Mela

duminică, 14 februarie 2016

Eric - Emmanuel Schmitt - Portret de autor


Autorul s-a născut la Lyon în 1960. În 1983 absolvă celebra Școală Normală Superioară cu o diplomă în filosofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filosofie. Debutează în 1991 cu piesa de teatru "Noaptea la Valognes". "Vizitatorul" îi aduce însă consacrarea, obținând trei premii Moliere.

Primul sau roman apare în 1994 și se numește "Secta Egoiștilor" dar continuă să scrie piese de teatru care îi aduc săli pline în Franța și străinătate.

În 2001 primește Grand Prix du Theatre din partea Academiei Franceze ca o încununare a întregii sale activități. Același succes răsunător îl are și cu romanele:
- Evanghelia după Pilat (2000)
- Partea celuilalt (2001)
- Pe când eram o operă de artă (2002)
- Viață mea cu Mozart (2005) ,eseu

Ciclul invizibilului s-a aflat luni întregi în listele de bestselleruri în numeroase țări. Din ciclu fac parte:

- Milarepa (1997)
- Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001)
- Oscar și tanti Roz (2002)
- Copilul lui Noe (2004)

Autorul a scris două volume de nuvele și povestiri:

- Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006)
- Visătoarea din Ostende (2007)

În 2010 este distins cu Premiul Goncourt pentru nuvela "Concert în memoria unui înger". Cel mai recent roman al sau a apărut în 2008, se numește "Ulysse from Bagdad" și surprinde aventurile unui imigrant ilegal din Irak.

Autorului i s-au decernat peste 20 premii și distincții literare iar în 2000 a primit titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.

În seria de autor de la Humanitas au aparut:

- Milarepa
- Domnul Ibrahim și florile din Coran
- Oscar și tanti Roz
- Copilul lui Noe
- Viața mea cu Mozart
- Secta egoiștilor
- Evanghelia după Pilat


# Mela

Concurs fulger la aproape 4500 aprecieri pe Facebook.


Va propunem un concurs fulger cu ocazia celor aproape 4500 de aprecieri de pe pagina de Facebook.
Premiul constă în cartea "Swan" din seria "În căutarea timpului pierdut" de Marcel Proust, carte din colecția Adevarul.

Concursul începe azi, 14 februarie și va continua până duminica următoare inclusiv, deci 21 februarie e ultima zi de concurs. În 22 vom anunța câștigătorul.

Condiții de participare:

- urmărire a blogului prin email
- like la pagina de Facebook
- share public la concurs
- 4 comentarii la 4 recenzii de pe blog la alegere
- intr-un comentariu scrieți: emailul, nume Facebook, link share și numele cărților la care ați comentat


P.S. Ofer această carte pentru concurs pentru ca e dublură. Țin foarte mult la cărțile mele.


Va dorim mult succes!
Mela și Cristina.

sâmbătă, 13 februarie 2016

Recenzie În căutarea adevărului de Sandra Brown


Titlul original Lethal.
Editura Lira.
Colecția Cărți romantice.
Anul apariției 2011.
Traducere Ana Dragomirescu.
Număr pagini 389.
Gen Romance.

Romanul este plin de suspans și intrigă. În momentul în care Honor găsește un bărbat rănit în curtea casei iar acesta o amenința cu moartea pe ea și pe fiica ei, Emily, femeia încearcă din răsputeri să își protejează copila de presupusul criminal.

Lee Coburn a făcut câteva victime deja și decide să se refugieze în modesta casă a lui Honor. El îi aduce în minte multe amintiri legate de soțul sau decedat, lucru care pe ea o irita.

Bărbatul căuta un mesaj lăsat de soțul lui Honor, Eddie, înainte ca acesta să moară, fiind convins ca mesajul îl va dovedi nevinovat de crimele care i-au fost atribuite. El e convins ca Honor deține această informație prețioasă și decide să nu renunțe până nu o divulga.

Honor nu apelează la ajutorul familiei sau al prietenilor, rămânând pe cont propriu și speriata totodata, încercând să îi facă față acestui om fără scrupule. Singurul gând din mintea ei este acela de a o proteja pe micuța Emily.

Aparitia arhivarului îi da viata peste cap lui Honor dar și lui Coburn, stăpânul sufletului ei. Acesta lucrează din umbră, acoperit fiind de oameni rai. Apariția arhivarului este o surpriză pentru toată lumea.

"Dar pentru o femeie care tocmai comisese o crimă în semn de răzbunare, ea părea remarcabil de calma." V-ati prins? Arhivarul pare a fi o femeie.

Spre sfârșit totul prinde contur. Oare ar fi o femeie capabilă de atatea crime? Oare va muri și ea precum victimele sale sau va continuă să omoare oameni nevinovați? Să fie ea tocmai Honor? Dacă nu, cine? Citind cartea veti descoperi toate misterele.

Ce mi-a plăcut în mod special la această carte este suspansul. Iar lucrul care m-a dezamăgit este faptul ca romanul nu are o continuare.

Sandra Brown este una dintre cele mai cunoscute autoare contemporane de cărți romantice.

# Cristina


vineri, 12 februarie 2016

Găsit colaboratoare.


Ieri făceam o postare prin care doream o colaboratoare la blog. Ea a venit cu un mesaj entuziasmat care m-a convins. Este o puștoaică care citește cărți romantice. Această înseamnă ca va scrie recenzii ale acestui tip de cărți.

Sunt pe cale să cooptez și alt colaborator dar despre asta la timpul potrivit. Între timp las să vorbească puștoaica,   cum îmi place sa-i zic.


" Bună. Mă numesc Danciu Lenca Cristina și am 14 ani. Sunt din județul Bihor. Sunt o persoană sociabila și deschisă. Îmi place îngrozitor de mult să citesc și sunt dispusă să transmit mai departe acest sentiment de iubire față de carte. Citesc cărți de dragoste și îmi place foarte mult romantismul transmis de aceste cărți. Aceasta sunt eu și sper să ne înțelegem. " 

P.S. Mie mi-a plăcut partea cu "îngrozitor" . :)

joi, 11 februarie 2016

Prieteni autori și edituri colaboratoare. #2


Andres (Andreea Ban) este autoarea cărții " Încă o dorință" pe care mi-a trimis-o pentru recenzie. O carte minunată din vânzarea căreia fundația "Salvați copiii" va beneficia.


Liliana Gabroveanu, autoarea acestei cărți dar și a unor cărți de povesti si povestiri. Ea a dat dovada de generozitate și mi-a trimis cărțile dânsei. Anul acesta așteptam și alte titluri din partea ei pe care de abia aștept să le citesc.


Ștefan Doru Dancus este fondatorul editurii Singur care publică în special poezie dar și proză și promovează scriitorii cu resurse mai puține. El însuși este un autor de poezie dar și de proză poetică. Mi-a trimis anul precedent o carte despre el, ultimul volum de versuri dar și un roman.


Gabrielle Guvenel mi-a trimis romanul sau recent apărut care m-a încântat. Este o autoare promițătoare care scrie intr-un stil foarte interesant.


Editura Herg-Benet am descoperit-o prin 2012. Publică autori romani contemporani. Am citit foarte multe dintre titlurile apărute, autori precum: Cristina Nemerovschi, Alexandru Voicescu, Cristina Boncea, Petronela Rotar. De-abia aștept să îmi ajungă coletul de la ei.


Această editura este relativ nouă și eu personal o cunosc deoarece o publică pe Theo Anghel. Pot spune ca sunt nerăbdătoare să citesc cărțile de la ei.


Și targulcartii.ro a acceptat un parteneriat cu mine. Pentru moment am ales o carte de Doris Lessing, o autoare îndrăgită.


Mulțumesc pentru volumul de versuri "Vise de scrum". 

Edituri colaboratoare și prieteni scriitori. 1#


Editura Tact din Cluj-Napoca publică studii despre literatură dar și alte domenii. În ciuda acestui lucru, mi-au trimis câteva dintre titlurile lor. Mulțumesc pentru încredere!



Editura Adenium din Iasi este una dintre editurile cu care am dorit să colaborez. Au fost foarte receptivi și mi-au trimis niște cărți. Cartea care mi-a plăcut în mod deosebit a fost "69 de motive ca să te apuci de citit" publicată de Hyperliteratura.ro, carte căreia i-am făcut ieri recenzie pe blog. Urmează să citesc și două dintre romanele regizorului Mircea Daneliuc.



Editura Tritonic din Bucuresti este un alt colaborator generos. Recent am citit "Camera obscură" de Anamaria Ionescu. Am primit și niște romane de Bogdan Hrib. Editura a publicat și romanele Monicai Ramirez din seria Alina Marinescu. Am primit și eu ultimul volum din serie, singurul care mai era pe stoc.



Natasa Alina Culea a fost printre primele scriitoare cu care am colaborat. Colaborarea a constat în cele două cărți ale sale: "Natasa, bărbații și psihanalistul" și "Marat. Iubirea are spini." oferite pentru primul meu concurs pe blog. S-au înscris numeroasi cititori la concurs în dorința de a citi cărțile foarte îndrăgite ale autoarei. Curând va apărea o altă carte a scriitoarei. De-abia aștept!


Idei de biblioteci.


















Sper să va încânte aceste idei de bibliotecă sau doar fotolii practice. Unele sunt practice, altele fantastice sau futuriste. Cred însă ca de la o idee se poate face ceva cu adevărat interesant.