Toamna mea.

Toamna, da, ea. E un anotimp dar parcă mai mult decât asta. Vine la pachet cu stări și sentimente, de multe ori contradictorii. Ploua mult și nu ne place. 

Îmi amintesc clar de o ploaie care nu știu dacă a fost toamna sau nu. M-am îmbrăcat cu o haină de ploaie lungă și neagră și am plecat să mă plimb pe străzi. Eram intr-o căutare, a iubirii, credeam pe atunci. Dar, nu! Eram eu în căutarea mea. Mă pierdusem între stări, sentimente, oameni și zile lungi. Nu, nu m-am regăsit atunci, poate nici mai târziu dar ce a contat a fost ploaia, singuratatea mea pe străzi, pelerina mea neagra și lungă și nici măcar faptul ca am ajuns acasă cu papuci și blugii uzi. Ce a contat cu adevărat a fost căutarea, chiar dacă a fost fără finalitate.

Apoi, după mulți ani am văzut toamna altfel. Cumva era un vis devenit realitate. Mă plimbam intr-o pădure cu drumuri numai bune de cutreierat. Eram tot singură și asta făcea totul special. Pădurea descoperită și mai apoi tot altfel perceputa m-a apropiat de toamna intr-un mod mai direct ca niciodată. Pentru ca erau copacii, frunzele de diverse nuanțe, aerul și eu cu mine însămi.

Apoi am fost într-o casă în mijlocul pădurii, cu ferestre și uși mari, cu un mic lac cu rațe sălbatice. Era precum casa în care aș fi vrut să rămân mereu. Să stau intr-un fotoliu uriaș de unde să privesc natura, cu o cană mare de ceai aromat, cu o carte bună în mâna și cu linistea.

Acum merg rar printre copaci. Vreau să o fac mai des și totul depinde de mine. Vreau să fac propriile mele poze cu toamna, nu să iau poze de pe net. Nu mai vreau muzică mereu în urechi când mă plimb. Vreau să simt natura, toamna, să mă aud gândind. 

Oamenii vor să șteargă toamna. Curăța mereu frunzele și distrug tot farmecul. Intră în depresie toamna, deși e totuși o stare generată de lipsă de lumină și soare. 

Ce mai înseamnă toamna mea însă? Melancolie și nostalgie. Ceva frumos sub formă de frunză maronie lipită de altele. Și încă o amintire: un mic con de brad găsit în pădure made my day, cum se spune. Când am găsit mică minunăție am simțit ca da, pot merge mai departe, no matter what.

Cum e toamna voastră, aș întreba. Să îndrăznesc?