sâmbătă, 29 august 2015

Alive de Petronela Rotar.


O scriitoare pe care am vrut de ceva timp sa o citesc. O cunosteam de la Pro TV Brasov si are o figura atipica. Alive este o carte compusa din mici episoade in care se descriu locuri, oameni, intamplari si stari intr-un stil foarte personal, direct, exact asa cum simte.  O lucrare care insumeaza o viata, cu bune si cu rele, cu destule parti rele, de fapt.

Povesteste cum s-a confruntat cu moarta inca de mica cand i-a murit pritenul inainte de nunta, in timp ce ii astepta copilul. Nu a crezut ca va depasi vreodata momentul acela dar s-a descurcat cu brio, dovedindu-se foarte puternica. S-a mai confruntat cu moartea de catva ori dar a ramas ... alive si cu sentimentul ca stie cum ar fi, o liniste imensa si atat. 

Moartea insa o inspaimanta cand se relationeaza cu cei dragi ei. Povesteste si de fobia ei fata de ursi dar pe care a reusit cumva sa o tina sub control, apropo de riscurile meseriei.

Avem in fata o carte care trebuie simtita, in care pe alocuri ne recunoastem si noi. Un roman ce cuprinde fragmente dintr-o viata, etape prin care, poate cei mai multi dintre noi trecem intr-un fel sau altul. 

Sunt multe lucruri impresionante in roman. Eu insa dau exemplu urmatoarea fraza din capitolul Urme : '' Esti suma scrijeliturilor pe care le-au facut ceilalti in tine. ''

P. S.  Asta e cartea cu numarul 10 in luna august si ma bucur !




vineri, 28 august 2015

Bilantul lunii august.

Ma bucur ca in luna august am citit mai mult decat in luna precedenta.
Andreeea Esca - Ce-am facut cand am tacut
Chris Simion - 40 de zile
Sheryl Sandberg - Lean in 
Dorina Stanciu - Dragoste la prima ninsoare
Klaus Iohannis - Pas cu pas
Adrian Paunescu - Cele mai frumoase poezii (partial)
Oana Pellea - Jurnal 2003-2009
Bret Easton Ellis - American Psycho
Anna Erette - In pielea unei jihadiste

Petronela Rotar - Alive ( carte inceputa dar pe care nu stiu daca o termin in august )




joi, 27 august 2015

In pielea unei jihadiste de Anna Erelle.


Cartea nu este vreun roman sau lucrare beletristica. Se bazeaza pe fapte reale. Multe tinere din Europa pleaca spre Orient dupa ce sunt contactate prin internet de organizatii islamice. Jurnalista Anna a auzit multe povesti despre acest fapt, a vorbit cu rudele fetelor plecate care nu mai au nicio speranta.

Se hotaraste sa isi faca un cont fals de Facebook si sa se lase racolata, astfel incat sa afle cat mai multe informatii in legatura cu aceste retele de recrutare si lumea islamica plina de omoruri.

Astfel, devine Melodie, o tanara de 20 de ani. E racolata de un barbat cu functie. Este o adevarata incercare pentru Anna sa devina naiva Melodie dar reuseste  si afla informatii utile. Clar ca nu va merge in tarile islamice.

Isi revine din experienta asta dupe mult timp deoarece gruparile islamice ii detecteaza adevarata identitate.
O carte pe care o recomand cu caldura pentru ca e o experienta in sine.

marți, 25 august 2015

American Psycho de Bret Easton Ellis.


O carte pe care am citit-o in mai multe zile si pe care am crezut ca nu o sa ajung sa o si termin. Primele vreo 200 de pagini sunt constituite de o insiruire obsedanta de marci de imbracaminte, incaltaminte si nu numai. Patrick relateaza totul din punctul lui de vedere care este de multe ori unul deviat.

Se invarte in lumea lui, a bogatilor care ii permite sa-si arate cu ostentatie imbracamintea si gusturile dictate de altii mai importanti, de exemplu in privinta restaurantelor pe care le frecventeaza.

El are gusturi si sentimente bizare fata de femei. Ucide si tortureaza femei si barbati deopotriva. Nu isi ascunde preferinta pentru cocaina. Foloseste medicamente dar nu in scop medical. E un personaj bine vazut in societate dar care are o viata duplicitara descrisa intr-un mod detaliat.

Nu m-a impresionat cartea pe cat poate ar fi trebuit. Consider ca e prea mult in romanul lui Ellis. Prea multe marci enumerate, prea multe nume celebre de restaurante servite, prea multa desconsiderare fata de oamenii saraci, prea multa nebunie in ceea ce face acest ucigas in serie cu tentinte clare spre canibalism.

Plus de asta, nu are vreun final clar. Nu este prins, totul e un joc nebun care indirect ne duce cu gandul la faptul ca el va continua sa fie psihopat, va continua sa ucida oameni nevinovati.

Nu recomand cartea de data asta. Nu cred ca are nimic util de oferit cititorului. Poate prima parte e ok pentru snobi iar a doua un '' ghid '' pentru ucigasii in serie. Clar, e doar o carte, doar fictiune dar una care nu a rezonat cu mine, desi am citit tot tipul de carti.

vineri, 21 august 2015

Oana Pellea - Jurnal 2003- 2009.


Oana Pellea este fiică actorului Amza Pellea, a absolvit Academia de Teatru și Film. A jucat la Teatrul din Piatra Neamț, apoi la Bulandra în Bucuresti. Ajunge să joace și în producții Universal Pictures. A jucat în peste 30 de roluri principale pentru care a primit diverse premii. Este o actriță care joacă în limbă romană dar și franceză, engleză, italiană.


Destul de greu e să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie cartea. Nu stiam mare lucru despre Oana Pellea dar pot spune ca acum o cunosc cumva din punctul de vedere al trăirilor ei.


Jurnalul ei e mai mult decât un jurnal sau e un altfel de jurnal. Este o înșiruire de cuvinte care exprima stări speciale, gânduri, sentimente de orice fel.


Un suflet sensibil care nu își găsește locul în lumea asta. Se simte bine printre ai ei, printre actori și putinii oameni deosebiți care i-au mai rămas.

Simte lumea asta ca o lume murdară. Este un pasaj în care spune ca simte nevoia de a face dus de 30 de ori pe zi pentru a se spăla de murdăria acestei lumi.


E o persoană religioasă, atașată de tatăl ei, Amza, cu care " comunica " la un mod cumva concret. Este mereu alături de mama sa care duce o luptă continuă cu cancerul dar cu zâmbetul pe buze. 


E o carte ce trebuie citită pentru a fi percepută, înțeleasă și simțită. Finalul ei poate spune multe, de aceea și vreau să îl citez.

" Ca să existe hârtia asta, pe care apar cuvintele mele, a murit un copac? ( ... ) Și acum ... ce folos și mai ales practic pot găsi acestei morți? Puteți rupe foi din mine ca să le puneți în lădiță pisicii așa cum fac eu cu cronicile sau articolele despre mine ... Mă puteți folosi la făcut focul dacă sunteți la țară și n-aveti gazele trase ca să aprindeți focul în sobă ... Puteți face avioane din hârtie pentru copiii voștri ... Din cocoloașe de hârtie, înghesuite, puteți face un sul pe care sa-l puneți iarna la prag, să nu între vântul în casă. Sau cornete pentru semințe! Sau puteți abandona cartea pe plajă, deschisă, oriunde, lăsând vântul sa-i întoarcă paginile ... mă puteți arunca în secundă asta la gunoi. 


Oricum ar fi, va mulțumesc si-mi cer iertare pentru inconștiență absolută care m-a făcut să fiu de acord cu publicarea unei bucăți de carne din mine. "


joi, 20 august 2015

Hallstadt, Austria.


Încep acum povestea unei altei călătorii, a unei altei descoperiri. Hallstadt sau Salina celebra care era în plan încă din iunie dar datorită ploii nu am putut merge.

M-am înarmat cu căștile și telefonul pe parcursul drumului destul de lung. Am ascultat muzică spaniolă pe repetat și la volum maxim. 

Am ajuns acolo, am văzut munții. Am mers cu un fel de cabină pe un munte aproape vertical, am făcut poze. Da, de sus lumea se vede altfel. Mică dar frumos aranjată, ca intr-un joc de copil cu imaginație.

Ok, am coborât relativ rapid. Ne-am potolit foamea apoi am plecat la pas prin oraș. Am avut impresia foarte clară ca mă aflu undeva în China sau Japonia, așa mulți asiatici erau acolo. Am auzit chineză sau japoneză dar și spaniolă, italiană și chiar franceză.

Am trăit o premiera. Am mers cu o barcă cu motor pe lacul din zona cam o jumătate de ora. A fost impresionant. Am făcut poze multe, am stat cu mâna în apă, am văzut de aproape castelul de dincolo de lac.

Am continuat să mergem prin oraș. La un moment dat am mers pe o stradă aflată mai sus unde nu era nimeni. Vedeam lumea de sus. Am citit povestea femeilor care în trecut erau obligate să își ajute bărbații mineri să scoată sare. Povestea tristă a copiilor mici carora li se administra alcool tare pe o bucată de cârpă pentru a nu plânge, lucru care le cauza boli, de multe ori psihice.

Am intrat intr-un cimitir vechi, cu cruci din lemn, morminte mici dar dichisite. Apoi intr-o mică încăpere unde erau cranii cu numele decedaților iar jos restul oaselor lor. Se pare ca a fost un timp când nu mai era loc pentru morți, astfel ca s-a recurs la această metodă pentru a economisi spațiu.

Am intrat și intr-o biserică unică datorită faptului ca aparținea unei epoci în care exista acest fel de arhitectură cu două bolte. Nu, nu l-am simțit pe D-zeu acolo, ci o lucrare a oamenilor.

Da, toate acestea se includ intr-o experiență frumoasă, de neuitat. Mă simt și sunt nimic în comparație cu natură, munții, locurile, civilizația și D-zeul meu destul de ignorat de mine.


miercuri, 19 august 2015

Gradina zoologica din Stadt Haag, Austria.



Da, am avut ocazia să merg la grădina zoologică din Stadt Haag acum ceva timp. Am mai vizitat o altă grădină zoologică mai mică în Walding în iunie.

Stadt Haag are însă un adevărat parc seminatural cu animale. Încă de la sosire am văzut parcarea plină de mașini și autocare.

Ne-am plimbat sistematic prin zoo, normal având un plan la dispoziție. Nu, nu erau nici aici elefanți dar erau o gamă foarte variată de animale și, spre deosebire de zoo din Walding unde erau doi lei plictisiți și la propriu, tolăniți departe de noi, aici erau cel puțin două perechi de lei.

Apropo de lei și alte feline, am observat ceva foarte trist. Patrulau în cuști obsesiv, de la stânga la dreapta ca și cum căutau o cale de scăpare, deși, sincer cred ca știau cumva ca nu mai au vreo speranță în a fi altceva decât obiectul privirilor, telefoanelor și camerelor tuturor oamenilor de acolo.

Dar erau și animale fericite, păsările. Rațe și gâște sălbatice, lebede negre superbe și alte zburătoare.

Orașul se poate mândri cu această grădină zoologică. Este vizitată de foarte multă lume, am văzut mulți copilași care erau fie cu părinții sau profesorii care, natural, le povesteau despre fiecare animal în parte.

Fiecare zonă unde erau animale avea un afiș metalic cu numele animalului, de unde provine, cărei grup de animale aparține, unde se găsește în lume și ce mănâncă. Normal, nu lipseau nici avertismentele privind interdicția de a sta departe de animalele periculoase sau de a nu le hrăni.

Spre surprinderea mea am văzut niște capre negre cu niște coarne altfel care proveneau din România.

Ceea ce m-a surprins plăcut erau căsuțele de pe o alee foarte mare unde erau păsări împăiate în decorul lor natural și aveau un buton care o dată apăsat se putea auzi povestea păsării respective.

Am făcut destui kilometri în niște papuci destul de incomozi având în vedere distanta mare, dar mi-a plăcut foarte mult ce am văzut. Mi-ai plăcut lebedele negre dar și niște animale destul de mari dar prietenoase care veneau la gard.


Muntele de Adrian Păunescu.


Din marele bazar cu amănunte,
Plătind cu viata tot ce scump era
Iubită mea, ti-am cumpărat un munte,
Păcat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta.

Iubita mea, ti-am cumpărat un munte,
Am fost în târg, dar nu l-am luat pe bani.
Are păduri și râuri și o punte
În vârstă de un milion de ani.

Ți l-am adus în brațe pan-la poartă,
E minunat și piatra lui e grea,
Comerțul ambulant cu munți se poartă,
Dar unde ai sa-l pui, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu,
Cu porci mistreti ce canta-n coruri jir,
Iar în adânc sunt straturi de uraniu
Ti-am dat puțin pe el, un chilipir.

Iubita mea, gătește marea vale
În care sa-l aduc și sa-l răstorn
Si-apoi la nunta regăsirii sale
Să cânt ca vânător al lui din corn.

Și m-am certat cu fel de fel de lume
Ca toti voiau sa-l ia, sa-l dea la nunți,
I-am înjurat de fapte și de nume,
Nu știu de ce toți oamenii vor munți.

Iubită mea, ti-am cumpărat un munte
Să faci cu el ce-oi ști și ce vei vrea,
Eu mă retrag în peșteri muribunde,
Căci am uitat sa-ti mai șoptesc ceva:
Am dat pe acest munte viața mea.

Manifest pentru mileniul trei, 1986.

P. S. Emeric Imre are o piesă pe aceste versuri.

luni, 17 august 2015

Pas cu pas de Klaus Iohannis.


Sunt apolitică dar am ales să citesc cartea din pură curiozitate. Vroiam să văd ce are de zis un președinte atât de atipic, măcar din punctul de vedere ca aparține etniei sașilor din România.

Astfel am aflat ca s-a născut în Sibiu în 1959. A urmat liceul Samuel von Bruckenthal, apoi Facultatea de Fizică din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj.

A fost timp de 6 ani profesor de fizică la diverse școli din Sibiu și împrejurimi iar 8 ani a predat  la Colegiul Național Bruckenthal. Din 1990 a fost membru al Forumului Democrat al Germanilor din România, ca să devină președintele acestuia timp de 11 ani, începând din 2002.

În 1997 devine inspector în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, ca 2 ani mai târziu să fie numit inspector general.

Din 2000 devine primarul Sibiului și rămâne în funcție timp de 14 ani. Este căsătorit cu o profesoară de limbă engleză de origine romană.

Din 2007 devine membru PNL, iar în 2014 să fie președintentele partidului.

Cartea este una care transmite emoție. Felul concis în care scrie și descrie m-a impresionat mai mult decât vreau să recunosc. Narează simplu, cu multe argumente dar fără a se pierde în amănunte fără rost. Dovedește prin scrisul sau ca e un om serios care știe exact ce vrea să facă, un profesionist care nu are nevoie de cuvinte mari pentru a deveni convingător.

Tema principală a cărții este Sibiul. Este locul în care s-a născut, unde a studiat destul timp. Fiecare rând despre Sibiu este plin de sentiment. Există așa o relație firească între el ca om și Sibiu.

A făcut multe lucruri, schimbări și nu numai ca Sibiul să arate altfel. A valorificat potențialul turistic și industrial al orașului. A avut o viziune clară privind orașul, a câștigat încrederea oamenilor prin seriozitate.

A reușit ca în 2007 Sibiul să fie numita Capitală Culturală Europeană, titlu nedeținut de niciun oraș din România. A făcut demersuri serioase privind evenimentele culturale care nu numai ca au durat un an, ci au continuat și pe mai departe.

Partea finală a cărții e bazată mai mult pe politică și strategii de a aduce România în rândul țărilor din UE. Are argumente și aici, soluții și multă viziune practică.

O carte care m-a impresionat și îmbogățit sufleteste. Cred ca dacă cineva mai poate face ceva în România, atunci acesta e Klaus Iohannis.




duminică, 16 august 2015

Top 10. Cărți românești contemporane citite.


1. Chris Simion - 40 de zile

2. Tatiana Niculescu Bran - Spovedanie la Tanacu

3. Adina Nedelea - Șoseaua Cățelu 42

4. Andrei Ruse - Soni

5. Dan Lungu - Sunt o babă comunista

6. Filip Florian - Toate bufnitele

7. Cristina Nemerovschi - Papusile

8. Dorina Neagu Stanciu - Mireasa din Renaștere

9. Alexandru Voicescu - Malad

10. Eugen Istodor - 100 cărți românești de citit intr-o                                       viata

vineri, 14 august 2015

Dragoste la prima ninsoare de Dorina Stanciu.

Cartea e romanul cu numărul 4 al scriitoarei de origine romană. A mai scris Fata lui Dracula, Serenada întreruptă și Mireasa din Renaștere.

Dacă celelalte cărți le-am avut în format electronic, asta a fost tipărită, o diferență deloc neglijabila.

Acțiunea se întâmplă în România, intr-un orășel cu nume simbolic pentru mine, Macul Roșu. Încă de la început avem de-a face cu misterul și anume sinuciderea unui cuplu în condiții destul de ciudate.

Pe parcursul cărții facem cunoștință cu alte personaje ale cartii, creionate intr-un mod clar.

Doar spre final toate misterele sunt elucidate. Tocmai de aceea scriitoarea ne ține în suspans de-a lungul povestii care cuprinde și alte cazuri de sinucidere a altor cupluri. Se pare ca au băut dintr-un termos cafea sau cacao cu lape cu aromă de vanilie, fără alte detalii.

Recomand cartea această cu căldură tuturor care vor să experimenteze o poveste altfel, misterioasă, interesantă.

marți, 11 august 2015

Lean in de Sheryl Sandberg.

Cartea are ca subtitlu : Femeile, munca și voința de a conduce. Acesta este lait motivul cărții. Autoarea este director de operațiuni la Facebook. Înainte de asta a lucrat pentru alte companii de renume americane.

A făcut parte din Top 100 al celor mai influenți oameni ai lumii și Top 50 ale celor mai puternice femei de afaceri.

Suntem puși în față unei pledoarii pentru dreptul femeilor de a munci, de a fi tratate egal ca și bărbații, de a nu fi judecate când pun cariera pe primul plan în viață. Sheryl citează foarte multe studii făcute în legătură cu femeile și cum sunt ele discriminate în comparație cu bărbații. S-a descoperit, printre altele, ca deși aveau aceleași performanțe în activitate cu bărbații, femeile au fost considerate inferioare acestora.

Stilul cărții este unul energic, în tot ceea ce afirma autoarea se bazează pe date concrete și experiențe personale sau ale altor femei. Este convingătoare prin discursul sau.

Crede cu tărie ca viața profesională poate exista în armonie cu cea personală. Chiar când apar copiii, femeia nu trebuie să renunțe la carieră, ci, susținută de soț, trebuie să împartă sarcinile din familie.

Se așteaptă din partea femeii să crească copiii, să îi educe și să facă parte din viață lor dar autoarea spune ca și tatăl poate face asta. Se simte uneori judecată din cauza timpului relativ scurt petrecut in familie dar ea vrea să schimbe o mentalitate învechită care nu mai are nimic de-a face cu secolul în care trăim.

Consider aceasta carte un manifest pentru drepturile femeilor de a fi tratate egal cu bărbații sau măcar mai uman. Este și o carte motivaționala care pune pe gânduri pe oricine. Cartea ar trebui citită și de bărbați, poate astfel vor înțelege lucrurile din alt punct de vedere mai avizat.

Autoarea e o feminista dar cu argumentele la ea.

Cartea a apărut la editura Litera.
Anul 2015.

vineri, 7 august 2015

Unde si cand citesc.

Personal cred ca este important și unde si cand citesc, nu doar ce citesc. Nu citesc niciodată la birou sau la masă de scris. De fapt, nu folosesc nici pentru scris masa, ci scriu în poală.

Unde citesc? De ani de zile citesc în pat și doar rareori intr-un fotoliu. Îmi place să citesc în casă, să nu fiu  distrasă de zgomote, nici macar de ciripitul pasarilor, pe care îl găsesc ok când nu citesc.

Aș avea multe opțiuni de locuri unde pot citi. Balansoar, în grădină, în curte pe bancă dar optez mai mereu pentru în casă.

Un loc mai special unde citesc este în tren. Îmi petrec cam patru ore în tren pe o rută dragă mie. Și îmi petrec acele ore citind. De-a lungul anilor am citit foarte multe cărți în tren. Timpul trece, mă afund în poveste și sunt bucuroasă.

Să răspund acum la aspectul când. Perioada de citit preferată este categoric seara. Și asta până târziu în noapte. Mi se pare momentul cel mai bun pentru lectură.
Dar când sunt tren, e de obicei ziua iar atunci lectura curge.

În timpul zilei citesc de asemenea dar sunt mai mereu distrasă de treburile care trebuie făcute, de zgomote, de alte lucruri.

Nu de mult am incerc at să citesc la ștrand. Dar se pare ca nu mă pot concentra, în condițiile în care nu am răbdare să stau în soare prea mult timp.

În concluzie pot spune ca știu ca aș putea citi și în alte locuri decât cele obișnuite sau la alte ore, important e să experimentez doar.

Voi unde și când citiți? :)

joi, 6 august 2015

Cărțile bifate in luna iulie.

In iulie am citit destul de puțin. Am 4 cărți citite și alte 4 cărți începute dar neterminate din diverse motive.

Prima carte e " Fiul cel bun " de Pascal Bruckner. O carte în care apare clar relația tată - fiu. Tatăl este un tiran, fiul se roagă în fiecare seara ca părintele să moară. Tatăl e de asemenea un soț violent, fără scrupule.

A două carte m-a introdus în lumea Isabelei Allende. " Caietul Mayei " e o poveste interesantă în care o adolescența e nevoita să se retragă din lumea obișnuită deoarece este pândita de pericolele pe care ea însăși le-a declanșat. A încercat tot ceea ce înseamnă rebeliune adolescentina. În final își găsește pacea lăuntrică.

 " Malad " este romanul de debut al lui Alexandru Voicescu. Vroiam sa-l citesc încă de la apariție dar nu s-a putut decât după ceva timp. Acțiunea se desfășoară între realitate și oniric, e plină de farmec și neprevăzut. O experiență interesantă care îmbogățește.

Ultimul roman citit e " Mireasa din Renaștere " a Dorinței Neagu Stanciu, o scriitoare de origine romană care trăiește în America. Cartea m-a fascinat. Autoarea are o dexteritate deosebită în a crea o lume paralelă. Este lumea sec. XVI a Italiei renascentiste și cea modernă a Americii sec. XXI. Călătoria în timp care sta la bază romanului este una plauzibila din punctul meu de vedere, deși total de domeniul fantasticului.

Trec acum la cărți începute dar neterminate. " O să mă cunoști de undeva " a Petronelei Rotar. Am citit-o fugar, fiind conștientă ca necesită meditație. Vorbește dintr-un punct de vedere personal despre adevăruri spuse pe șleau.

" Share " a lui Lucian Mândruță am abandonat-o deoarece nu avea diacritice. Consider ca am facut-o totuși prea usor  dar pot să mă întorc la ea oricând.

" Insuportabila ușurătate a ființei " reprezintă primul contact cu Milan Kundera pe care doream de mult timp să îl citesc. Poate nu a fost cea mai inspirată carte cu care să încep. Kundera are un scris aparte. Scrie din punctele de vedere ale tuturor personajelor. Cartea conține și politică, lucru care poate m-a făcut mai reticenta. O voi termina și eventual reciti.

Ultima carte neterminata e " Călătoria unei femei care nu se mai temea de bătrânețe " de Gabriel Osmonde  pe care am citit-o pe Streamland dar cum aveam nevoie de net mereu, am lasat-o cumva în urma. Este însă o poveste foarte interesantă pe care o voi termina. Vorbește de dorinta  sinuciderii, de trăirea unei vieți banale când în suflet e mult loc de vise.



miercuri, 5 august 2015

40 de zile de Chris Simion.

Este primul meu contact cu scriitoarea. Consider ca sunt necesare câteva date biografice dar și bibliografice. Nu este la prima carte. Prima carte îi apare în 1994 și se numește  " Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani " . În legatura cu această prima carte, critica o numește sugestiv "un fel de pui de Cioran în fustă lungă și neagră " .

Un an mai târziu publică " Dogmatica fericirii " iar în 1996 apare lucrarea " Disperarea de a fi ", ca în anul imediat următor să publice " De ce nu suntem ce putem fi? " Între 1998 și 2000 apare  "Spovedania unui condamnat ". 

În 2002 o regăsim în  "În fiecare zi,Dumnezeu se roagă la mine ". 2010 aduce apariția romanului  "Ce ne spunem când nu ne vorbim ". 

Este născută în 1977. În 2009 devine membru al Uniunii Scriitorilor. Este un regizor de avangardă în teatru. Spectacolele ei sunt adevărate provocări. A făcut piese de teatru după Pascal Bruckner, Eugene Ionesco, Frederic Beigbeder, Horace McCoy, Richard Bach, Mircea Eliade și alții. 
Conduce de 15 ani un proiect privat, inovator, o companie de teatru apărută la inițiativa lui Pascal Bruckner.

Cartea  "40 de zile " este cartea vindecării de iubire. Femeia aflată în capcana iubirii pleacă la mănăstire unde primește un canon, 40 de zile se va ruga, va posti și va scrie un jurnal care să cuprindă reflexii, o scrisoare către D-zeu și altă către Zmeul Albastru, iubitul care îi înveninează viata. 

Pe parcursul destăinuirii aflăm fapte concrete despre relația dintre ea, Floarea Soarelui și Zmeul Albastru. 
Este o lucrare scrisă în 40 de zile. Este un joc al introspecției, al regăsirii propriei fiinte. Un roman vindecător pentru toți ce sunt în deruta existențiala. Pentru oamenii care nu tolerează minciuna și care au probleme cu maturizarea sentimentală.

Pistă o reprezintă sufletul. Zilnic trebuie să cobori în tine. Nu există decât o singură cale, aceea de a merge mai departe. Ultima zi este o zi de răscruce, momentul în care se știe răspunsul la întrebarea : încotro? 

Sunt 40 de zile de reflecție, sinceritate, căutare. Această perioadă este una plină de răspunsuri pentru ca în final să nu mai existe nicio șansă de ezitare, drumul se va cunoaște cu siguranță. Asta se întâmplă cu mult ajutor din partea lui Dumnezeu.

Este o carte tulburătoare, interesantă, legată de suflet, inimă, iubire, spinii sau cactușii iubirii care nu mai e împărtășită. O carte care ne face să ne analizăm și să ne înțelegem mai bine, să găsim răspunsuri în noi. 

Cine nu citește cartea pierde din start șansa de a intra în sine pentru a vedea ce mai este, de ce mai este și ce schimbări ar fi necesare pentru împăcarea cu sine, cu lumea și cu Dumnezeu.


luni, 3 august 2015

Ce-am făcut când am tăcut de Andreea Esca.

Tocmai am terminat cartea și mi se pare ușor ciudată ideea de a scrie ceva autobiografic despre autoare. E de la sine înțeles de ce. Toți o știu dar problema ar fi dacă toți o și cunosc.

Mă "risc" totuși cu câteva date autobiografice. E născută în 1972 în Bucuresti, e absolventă a liceului Gheorghe Lazăr și e licențiata în jurnalism. Găzduiește știrile Pro Tv de la 7 seara din 1995, fiind și director editorial la revista glossy The One din 2006. Lucrează la început la televiziunea SOTI care devine ulterior Pro Tv. În urma unei burse are ocazia să învețe la CNN.

Asta e a doua carte, prima apărând în 2002, Bună seara, România, bună seara Bucuresti.

O carte interesantă. Vorbește despre copilărie, despre părinți, bunici, colegi, prieteni. Despre cât de important e să cultivi o prietenie, chiar în lumea asta pe repede înainte. Oameni care i-au modelat personalitatea sunt mulți și se pare ca a avut susținere în acest din toate părțile.

Face multe paralelisme între vremurile de dinainte și   actuală era a tehnologiei în care bază nu mai sunt sentimentele pure exprimate simplu, ci emoticoanele impersonale prin care sunt exprimate gandurile.

Consider ca e o carte care te pune pe gânduri. Partea cu prietenia m-a impresionat profund. Faptul ca are o prietenă de la grădiniță, ca se reîntâlnește în mod regulat cu foști colegi din școală sau de la serviciu și faptul ca face asta la modul de față în față, nu prin rapidele și comodele modalități de azi.

O recomand dar nu pentru ca a scris-o Esca. Nu sunt fan Esca, chiar nu inteleg de ce se mai suporta cu freza aia și blondul ala nenatural. Poate face parte din brand. Totuși ... O recomand pt ca e o poveste de viață cu experiențe din care poate avem ceva de învățat sau chiar de schimbat, pe ici , pe colo, poate nu în locurile esențiale.


miercuri, 29 iulie 2015

Mireasa din Renaștere de Dorina Stanciu.

Cartea e genul de scriitură care fascinează încă de la primele pagini. Are la bază călătoria în timp. Astfel avem ocazia de a ne transpune din Italia renascentistă din secolele  XVI - XVII, în America secolului XXI.

Omul de știință Filip a studiat de-a lungul anilor în mod amănunțit cum este posibil o dată la patru ani, când luna februarie are 29 zile, să se transfere dintr-o perioadă istorică în alta. Poziția soarelui la apus avea un rol important, era nevoie de un trandafir galben sărutat de o persoană virgină, iar locația era un lac anume.

Filip e nevoit să revină în State datorită pericolului din crunta Italie. Revine cu fiul lui, Adam, un copil răsfățat care nu-i accepta sub nicio formă decizia și care e preocupat de drepturile sale de nobil și stăpân. Își schimba ușor părerea când gusta mâncarea din Mc Donalds.

Filip o vizitează pe fosta să prietenă, Tina dar, din păcate , speranțele sale sunt năruite. Este categoric respins de aceasta cu reproșuri fondate de altfel. Află stupefiat ca Tina s-a casatorit cu un preot fanatic cu care nu are nimic în comun, în afară de micuța Eva, de care Adam se îndrăgostește iremediabil.

După ceva ani Filip nu se mai gândește să se întoarcă în periculoasa si primitiva Italie. Fiul sau Adam însă insista sa-si recupereze drepturile de nobil, deși și el s-a adaptat lumii americane. Însă, cumva știe ca nu merită efortul călătoriei.

Adam se plimba pe lacul acela prin care a ajuns în State. Eva îl vede pe geam și trage concluzia ca vrea să se sinucidă. Aleargă și încearcă sa-l oprească. Întrucât Eva era îmbrăcată intr-o frumoasă rochie renascentistă pregătită pt o piesă de teatru, tânărul Adam se crede deja în Italia lui. Întâmplător cad amândoi în lac și ajung vrând, nevrand în Italia.

Eva nu crede ce îi spune Adam despre Italia, îl ridiculizează dar confruntata cu realitatea, nu are de ales decât să o accepte ca atare. Sunt obligați de situație să se căsătorească, altfel Eva ar fi fost dată de soție unui monstru. Se iubesc deja dar nici una dintre părți nu e dispusă să recunoască. Nunta e una grandioasa dar în noaptea nunții sunt asistați, potrivit obiceiului vremii.

Autoarea reușește să redea cu un umor de bună calitate dialogul dintre cei doi tineri, replicile caustice ale amandurora.

Altă tradiție era invitarea mirelui la vânătoare după nuntă. Adam a instruit-o în detaliu ce să facă dacă lui i se întâmplă ceva. Și chiar ca i se întâmplă. Este atras intr-o capcană de către rivalul lui dar nu e ucis. Evei îi este adus un cadavru cu față distrusă care avea semnalmentele lui. Decide să fugă cu presupusul ei frate în familiara America.

Nu îl poate uita pe Adam, îl visează în fiecare noapte. Fratele ei ajunge un designer cunoscut. Adam scăpa de dușmanii sai, trăiește mai mulți ani pe un vas de pirați dar apoi decide să se întoarcă în State la Eva lui iubită.
 Înfățișarea să e total diferită de cea pe care o știa Eva, are față marcată de cicatrice. Ideea ca Eva nu îl mai iubește așa cum e acum, îi ucide sufletul.

Deși viața lor împreună este amenințată de persoane josnice, se termina totul în modul cel mai fericit.

Povestea nu e o simpla istorie de dragoste, conține elemente inedite, e interesantă, e o poveste care îmbogățește sufletul. Autoarea are o deosebită măiestrie în a descrie minuțios și amuzant fiecare dintre cele două epoci diferite din istoria umanității. Cartea are mai multe personaje, minunat creionate. Părinții celor doi se regăsesc și își trăiesc dragostea, niciodată uitata.

Mireasa din Renaștere e genul de carte care are acel " ceva " , un farmec natural și totuși deosebit. O recomand iubitorilor romanelor de dragoste dar și celor care citesc cărți mai complexe, fie ele clasice sau contemporane.

miercuri, 8 iulie 2015

Malad de Alexandru Voicescu.

Am ajuns în sfârșit să citesc Malad. Era pe wishlistul mintii mele încă de la apariție.

Cred ca e cam greu să spui lucruri concrete cu cuvinte normale despre Malad. Este o carte deosebită, altfel, nebuna.

Adevărul e ca nu mă așteptam la wow-ul tăcut din momentul în care am terminat călătoria prin carte. E felul ală de roman care te transpune rapid dintr-o stare în altă, nu știi dacă ceea ce se da întâmplă e aievea sau doar produsul unor minți speciale din mintea personajelor.

După câteva capitole nu mai poți lasa cartea din mâna, e cartea magnet, la propriu. Mi se întâmplă destul de rar treaba asta.

După ce am ajuns la ultimele rânduri, am simțit nevoia să o reiau pentru ca romanul ascunde stări, evenimente, lumi care nu pot fi aprofundate la prima lectură.

Realitatea relativă din carte e dublata de stări de vis, de lumi diferite istoric vorbind, împletire care face din romanul de debut al lui Voicescu o poveste unică.

Recomand cartea cu căldură și cred ca merită 5 puncte din 5 și asta fără nicio ezitare.

Găsiți cartea aici.
Lectură plăcută! ☺
Va aștept cu idei aici.


marți, 7 iulie 2015

Cărțile și dorul .

Petrecusem  șase luni departe de țară și totodată departe de cărți în limba romană. Aveam un dor nebun de a citi iar în limba  mea si, de asemenea, de a citi cărțile recent apărute ale autorilor contemporani.

Citisem doar în limbă engleză cărți thriller, gen care îmi place dar vedeam pe Facebook în principal recenzii sau promovări ale cărților recent apărute, în special la editura Herg - Benet dar nu numai.

A comanda prin poștă mi se părea o cheltuială cam mare iar de ebookuri mă saturasem pentru ca nu era același lucru să citesc acest format, plus ca E-readerul se bloca când îmi era lumea mai dragă.

Așa ca în iunie am început să îmi comand cărți de pe Elefant, am prins chiar Zilele Elefant, lucru care m- a făcut să le cumpăr la un preț ok, plus am primit și cărți cadou.

De-abia așteptam să ajung acasa, să ating coperțile cărților, să le datez ,cum o fac de când mă știu. Am fost foarte fericită la întâlnirea cu cărțile mele.

Am descoperit ca încă mai am acasă destule cărți cumpărate la un moment dat dar pe care nu am avut timp să le citesc.

La capitolul planuri e inclusă și aranjarea cărților pe autori, nu pe colecții, cum sunt acum. Astfel voi știi ce cărți am și ce nu. Știu ca asta îmi va lua foarte mult timp dar cred ca merită.

Asta e relația mea cu cărțile, una puternică și de o dependență plăcută.

Bagajul meu va fi, ca întotdeauna plin de cărți grele la propriu și la figurat.

Ce relație aveți voi cu cărțile, biblioteca, ce vreți să citiți neapărat?

Caietul Mayei de Isabel Allende.

Romanul a apărut în anul 2011. Personajul principal e Maya Allende, o adolescenta rebela. A experimentat toate senzațiile țări posibile din California. Intră în lumea interlopă, adoptandu-i viciile. 

Firul narativ al povestirii la persoană I pendulează între experiențele ei din America și Chile, unde se află pentru a se ascunde de urmăritorii ei dar unde își și găsește liniștea și pacea sufletească. În Chile îl găsește și pe bunicul ei adevărat în persoana lui Manuel care o găzduiește și pe care îl ajuta la redactarea cărților sale, ca o compensație pentru găzduire.

Romanul are foarte multe personaje. Acestea sunt persoanele diverse cu care a intrat în contact în America și care i-au influențat viață, de multe ori în sens negativ. 

Experiență californiană este povestită în paralel cu experiența chiliana. Caietul în care scrie e o carte plină d curaj despre vindecare și împăcare cu trecutul plin de greseli pe care Maya și le asuma în totalitate.

Amintirile de coșmar, iluziile false, sunt toate în legătură directă cu dependență de droguri care aproape îi distruge viata. Sunt amintiri despre violență sexuală, teroare politică, secrete de familie, toate astea depășite cu curaj. 

Vocea Mayei răzbate din întreg romanul, voce care e ironică, de multe ori vulnerabilă și raniță dar și impertinenta.