sâmbătă, 26 decembrie 2015

Recenzie Autoportret intr-o oglindă spartă de Octavian Paler

O carte apărută în seria "Eseuri și confesiuni" a editurii Polirom.


Cartea are drept temă ceea ce a lăsat în urma sa scriitorul. Să fie o biografie sau un destin? El însuși afirma ca biografia lui nu are nimic inedit dar ideea de destin naște întrebări referitoare la ereditate dar și la defecte personale.

Paler căuta un răspuns printre amintirile vieții sale. Fiind prin definiție un introvertit, recurge la confesiune.

Scrierea conține amănunte privind copilăria sa în micul sat Lisa, apoi despre liceul făcut la Bucuresti și apoi în Făgăraș. Toate aceste date sunt incluse și în romanul "Viata ca o corida" doar ca în "Autoportret" își pune numeroase întrebări găsind răspunsuri mai mult sau mai puțin satisfăcătoare.

Din amintirile sale aflăm ca era legat de satul Lisa unde s-a născut, de legile nescrise ale oamenilor sau ale naturii. Astfel, când trebuie să plece la Bucuresti ceva îl oprește, dezrădăcinarea este dificilă. 

Studiile sale la Bucuresti îl transforma intr-un singuratic. E un băiat de provincie care nu se simte bine în orașul cu atâtea lucruri noi și necunoscute. Studiază pentru a nu pierde bursa dar, în același timp, citește enorm de mult.

Când ajunge în Făgăraș lucrurile se schimba. Devine sigur pe el, a învățat multe în Bucuresti iar Fagarasul e doar un târg de provincie unde reușește să impresioneze pe toată lumea cu aerele sale de "bucureștean".

O carte scrisă la vârstă de 77 de ani dar care denotă vigoare, la fel ca toată opera sa. Ajunge un bătrân posac însă care, deși un copil al verii, se ascunde de soare. E înconjurat de molii la propriu și spune ca moliile au fost o constantă de-a lungul întregii sale existente.

Vorbește despre mare, spațiu unde se simte în largul sau, despre lucruri cotidiene împletite cu amintiri disparate dar coerente. Recurge la memorie pentru a-si explica viață și trăiește mai departe cu multă seninătate.

O carte de recomandat.
Descoperim un Paler ușor nostalgic aici.
Cartea o puteți procura de aici.
Lectură plăcută! 📑
Va aștept cu impresii. 📒

Un comentariu: