Recenzie Autoportret intr-o oglindă spartă de Octavian Paler

O carte apărută în seria "Eseuri și confesiuni" a editurii Polirom.

Cartea are drept temă ceea ce a lăsat în urma sa scriitorul. Să fie o biografie sau un destin? El însuși afirma ca biografia lui nu are nimic inedit dar ideea de destin naște întrebări referitoare la ereditate dar și la defecte personale.

Paler căuta un răspuns printre amintirile vieții sale. Fiind prin definiție un introvertit, recurge la confesiune.

Scrierea conține amănunte privind copilăria sa în micul sat Lisa, apoi despre liceul făcut la Bucuresti și apoi în Făgăraș. Toate aceste date sunt incluse și în romanul "Viata ca o corida" doar ca în "Autoportret" își pune numeroase întrebări găsind răspunsuri mai mult sau mai puțin satisfăcătoare.

Din amintirile sale aflăm ca era legat de satul Lisa unde s-a născut, de legile nescrise ale oamenilor sau ale naturii. Astfel, când trebuie să plece la Bucuresti ceva îl oprește, dezrădăcinarea este dificilă. 

Studiile sale la Bucuresti îl transforma intr-un singuratic. E un băiat de provincie care nu se simte bine în orașul cu atâtea lucruri noi și necunoscute. Studiază pentru a nu pierde bursa dar, în același timp, citește enorm de mult.

Când ajunge în Făgăraș lucrurile se schimba. Devine sigur pe el, a învățat multe în Bucuresti iar Fagarasul e doar un târg de provincie unde reușește să impresioneze pe toată lumea cu aerele sale de "bucureștean".

O carte scrisă la vârstă de 77 de ani dar care denotă vigoare, la fel ca toată opera sa. Ajunge un bătrân posac însă care, deși un copil al verii, se ascunde de soare. E înconjurat de molii la propriu și spune ca moliile au fost o constantă de-a lungul întregii sale existente.

Vorbește despre mare, spațiu unde se simte în largul sau, despre lucruri cotidiene împletite cu amintiri disparate dar coerente. Recurge la memorie pentru a-si explica viață și trăiește mai departe cu multă seninătate.

O carte de recomandat.

Descoperim un Paler ușor nostalgic aici.

Cartea o puteți procura de aici.

Lectură plăcută! 📑

Va aștept cu impresii. 📒

Recenzie Fructul interzis de Nedjma

Subtitlul cărții este: Romanul erotic al unei femei din lumea arabă. Autoarea spune intr-un interviu ca dorința ei de a scrie a venit deoarece nu există romane erotice scrise de femei din cultura arabă. Acest gen a excelat cu mult timp în urma în tradiția arabă dar astăzi este un gen ascuns. Cele mai frumoase tratate erotice ale literaturii universale au fost scrise de către arabi. Tradiția arabă presupune rugăciunea înaintea actului sexual.

În această carte se conjugă erotismul, mânia, senzualitatea, desantarea și poezia. Autoarea traieste acum intr-o țară din Maghreb și are patruzeci de ani. Nu doar ca are talent, ci este și curajoasă.

Badra,o tânără din orășelul Imciuk este măritată cu forța
la 17 ani de către familia sa. Soțul ei este un bătrân notar. Potrivit tradiției, este supusă la tot felul de umilințe rituale, ajungandu-se la o dezvirginare făcută cu degetul de catre
o femeie din comunitate. Actul nupțial este de o barbarie sinistră. Infernul căsniciei durează cinci ani, timp în care Badra suporta violurile conjugale, muncește ca o sclavă și învăța ce înseamnă să mori de vie.

Intr-o zi fuge cu trenul la Tanger unde e primită de mătușa Selma, o femeie trecută de prima tinerețe,încă frumoasă, o femeie înțeleaptă care adopta un mixandrism moderat și libertin.

Tangentul reprezintă pentru această tânără provincială întâlnirea cu o metropolă autentică și, în același timp, cu un alt tip de morală, una mai toleranta și mai apropiată de stilul occidental. Aici îl întâlnește pe Driss, un bărbat de peste treizeci de ani, bogat, frumos și viril, de profesie cardiolog, având studii la Paris, descendent al unei ilustrii familii locale.

Se îndrăgostește de acesta, cunoscând dragostea adevărată. Este inițiată în tehnicile amorului, cu tandrețe și rabdare, trăind practic o a două dezvirginare. Nu este capabilă să își exprime dragostea, îi este teamă de cuvinte, astfel ca ajunge să îl terorizeze pe Driss cu declarații de iubire.

Suntem în prezenta unui act omenesc total, dincolo de timp și de spațiu,imposibil de descris în cuvinte. E iubirea pură, metafizică sexului, actul cel mai arhaic din lume. Driss îi da iubitei sale o sumă lunară, un apartament și o slujbă. O inițiază în literatura clasică araba, ii recomanda autori francezi de avangarda dar și scriitori de stânga, o pune să asculte muzică clasică apuseană constituită din șansonetele franțuzești ale anilor '60.

Uneori ea se revoltă sau se resemnează. Devine o femeie domestică. Gătește, spăla, face curățenie, făcând toate acestea din inimă. Se refugiază în universul casnic, nedorind să cunoască altceva din orizontul exterior.

Un roman inedit, plin de savoare, abordând o temă interzisă, un roman ce merită citit tocmai prin faptul ca e o mărturie singulară care vine din lumea arabă.

Limbajul cărții nu este pentru spiritele sensibile sau pudibonde. Autoarea scrie abrupt, direct, fără fasoane. Scrierea ei este capabilă și de momente de poezie. Este însă un lirism provenit din frecventarea nemijlocită a vieții. Registrul stilistic al Nedjmei este plin de culoare, ea folosind cuvintele străzii. Iubește argoul, nu se încurca în drăgălășii pentru urechi diafane și nici în ipocrizie. Pare ca mesajul ei e acela de a vorbi despre dragoste fără perdea, fără ocolișuri, frică sau vinovăție.

Cartea o găsiți aici.