Orașul bestiilor - Isabel Allende

Tânărul Alexander Cold va trebui să iese din rutina familiei sale. Este trimis să locuiască cu bunica lui, excentrica Kate.

Împreună cu aceasta va trăi o aventură pe care nu o va uita niciodată. Va trebui să o însoțească în Amazon deoarece aceasta trebuie să scrie un articol destinat unei reviste. Tema articolului este o creatură stranie și necunoscută numită Bestia.

O lume altfel se deschide în fața ochilor lui Alex. Și nu e vorba doar de pădurea luxuriantă și necunoscută cu locuitorii ei care au obiceiuri asemănătoare Epocii de Piatră. Descoperă de asemenea și partea cea mai ascunsă a ființei umane.

Cartea este prima care se adresează publicului tânăr. O consider potrivită în special adolescenților dar eu am citit-o în limba originală, așa ca am experimentat altfel lectura.

Isabel Allende născută în 1942 este " o vrăjitoare bătrână asemănătoare lui Kate Cold " , cum s-a definit ea însăși, fiind una dintre vocile cele mai cunoscute ale literaturii spanio- americane contemporane, având titluri importante precum " Casă spiritului " , " Fiica norocului " , " De dragoste și umbră " etc.

Găsiți romanul aici.
Lectură plăcută! ☺

Sub aceeași stea de John Green.

Un roman despre viață și moarte și despre cei care sunt prinși între cele două. O carte care poate provoca râsul și plânsul. 

Romanul a fost primit de critică cu o mulțime de păreri entuziaste și se menține în topul listei de vânzări în toată lumea. Este considerat un triumf, e amuzant, impresionant, plin de lumină. E un amestec de melancolie, filosofie și umor.

John Green descrie atât profundul cât și obișnuitul. E o poveste dureroasă despre viață și pierderi. E romanul către l-a propulsat pe scriitor spre succes. E o poveste care explorează cât de remarcabila, nesperata și tragică poate fi aventura de a se știi viu și a iubi pe cineva. Un roman plin de umor și tragedie care vorbește despre capacitatea noastră de a visa, chiar în momentele cele mai dificile.

Lui Hasel și lui Gus le-ar plăcea să aibă vieți obișnuite. Unii ar spune ca nu s-au născut sub o stea norocoasă, ca lumea lor e nedreaptă. Ei sunt doar niște adolescenți dar dacă le-a arătat ceva cancerul pe care ambii îl au, este ca nu au timp pentru a se lamenta, pentru ca, le place sau nu, există doar azi și acum. 

Pentru a transforma un realitate un vis al lui Hasel, acela de a întâlni scriitorul preferat, străbat împreună Atlanticul pentru a trăi o aventură contra cronometru. Destinația e Amsterdam, locul unde trăiește enigmaticul scriitor plin de umor negru, fiind singura persoană care poate sa-i ajute să ordoneze piesele marelui puzzle din care fac parte cei doi.

Iată discursul prefuneralr al lui Hasel către Gus.

" Mă numesc Hazel. Augustus Waters a fost marea iubire a vieții mele. Povestea noastră de dragoste a fost una epică și nu voi intră în detalii ca să nu declanșez o mare de lacrimi. Gus știa asta. Gus știe asta. Nu va voi spune povestea noastră de dragoste pentru ca, așa cum se întâmplă în toate poveștile de dragoste reale, aceasta va muri odată cu noi, așa cum ar trebui. Sperăm ca el sa-mi mi facă un discurs funebru pentru ca nimeni nu ar putea să mi-l facă mai bine. (...)

Nu pot vorbi de povestea noastră de dragoste, așa ca voi vorbi de matematică. Nu sunt matematiciană dar sunt sigură de ceva: între 0 și 1 există o infinitate de numere. Sunt 0,1 și 0,12 și 0,112 și infinită colecție de alte numere. (...) Sunt infinituri mai mari ca altele. Ne-a aratat asta un scriitor ce ne plăcea. În aceste zile, deseori simt ca mă supăra ca seria mea infinită e așa de scurtă. Vreau mai multe numere pe care cu siguranță le voi obține, și vreau mai multe numere pentru Augustus decât cele pe care l-a obținut. Dar, Gus, dragostea mea, nu pot exprima cât de mult îți mulțumesc pentru infinitul nostru micuț. Nu l-as schimba pentru lumea întreaga. Mi-ai dat o eternitate în aceste zile numărate, și îți mulțumesc. "

Cartea o puteți gasi aici.
Lectură plăcută! ☺
Nu uitați să reveniți cu ceva impresii.

Eu și cu tine suntem patru de Jordi Sierra i Fabra.

Cartea este cel puțin interesantă. O consider una foarte sentimentală datorită temei. 

Mabel locuiește cu mama ei iar Cristian cu tatăl lui. Apare o legătură ce îi unește. Părinții lor s-au cunoscut și s-au îndrăgostit. Cu toate acestea, fac eforturi pentru a ascunde relația. Ce s-ar întâmplă dacă decid să locuiască impreuna? Va trebui să se obișnuiască Mabel cu dormitor micuț din casă lui Cristian? Băiatul va vedea cum vor dispărea fotografiile mamei sale? 

În această ironică încrucișare de drumuri, doi adolescenți descoperă cum e dragostea la maturitate și învăța ca emoțiile nu accepta minciuni.

Mabel este aceea care descoperă ca mama ei se întâlnește cu un bărbat. Află cine e fiul acestuia și îl întâlnește pentru a-i povesti totul. Ajung să își urmărească părinții și văd confirmarea afecțiunii dintre ei. 

La un moment dat, deși fiecare dintre adolescenți spune părintelui ca ar trebui să iese să cunoască pe altcineva, ambii reacționează ciudat. Adolescenții află pe această cale ca tocmai ei sunt motivul pentru care părinții lor nu vor să se mai întâlnească.

Finalul este cel puțin inedit. Mabel și Cristian le aranjează o cină și le spune amândurora ca ei nu au nimic împotriva relației dintre ei și ca nu trebuie să se simtă vinovați.

De-a lungul cărții este clar ca cei doi adolescenți găsesc puncte comune, ambii citesc și au interese asemanatoare. Astfel ca e posibil să se contureze o relație care să fie mai mult de prietenie.

Sapte minute pentru o revoluție de Jordi Sierra i Fabra.

Miniromanul îl are în centru pe Patricio, un băiat obișnuit, introvertit, simplu care trăiește în sunetul chitarei sale și ale cântecelor compuse chiar de el. Ar putea continua așa dar intr-un anumit moment cineva il descoperă și îi deschide porțile succesului.

In acest moment viața lui și a prietenei sale Noemi nu mai trece în ritmul propriu al muzicii sale, ci în acela al țipetelor fanilor.

O carte care spune o poveste. Un muzician care cânta în public și iubește muzica pe care o compune așa cum simte. Când directorul de la o importanta casă de discuri îl descoperă întâmplător, intră intr-o lume în care simte ca nu e locul lui. Simte ca nu își mai aparține. Ca muzica care se aude pe disc nu mai e muzica creată din inspirația lui.

Cu greu se adaptează noii situații. Apar banii, fanii care îl urmăresc pretutindeni, relația cu fata care i-a fost muză se lovește de probleme în directă legătură cu concertele sale, cu lipsa de timp.

Dacă Patricio va continua această viață de vedetă sau va renunța la ea, veti descoperi citind cartea.

De unde titlul cărții? Intr-o zi Patricio aude acordurile unei chitare în locul unde cânta el pe vremuri. E vorba de un alt tânăr ce cânta pe stradă. Acesta îi cânta și o piesă care se numește Șapte minute pentru o revolutie, o piesă originală.

Ceva atât de simplu ... de Blue Jeans.

Romanul are ca temă primul an de universitate. Acesta marcheaza viata tuturor. Pentru ca adolescenții se înfrunta cu noi provocări, cu noi iluzii și o mulțime de schimbări.

Totul crește în magnitudine daca, pe lângă asta, toate astea au loc intr-un cămin studențesc. Aici se trăiește tot timpul cu acei care vor deveni cei mai buni prieteni.

Când deschizi ochii apare dragostea, apar decepțiile, descoperi pasiunea, te urmăresc tentațiile, îți cunoști fobiile în profunzime, toate astea intr-un ritm care te amețește.

Adolescenții din căminul Benjamin Franklin se confrunta în această perioadă cu bucăți de vise și de îndoieli. Lucrurile nu par nici nu se termina cum se așteaptă. Dar trebuie să arunci moneda pentru a vedea ce iese.

Un roman interesant, plin de viață și de lucruri inedite. O carte pe cât de reală, pe atât de plina de neprevăzut. O consider o carte experienta, mai ales ca am citit-o în spaniolă.

Deși pare o carte " ușoară " , nu e . E profundă, e inedită, e despre adolescenți, suflet, dragoste și deceptii, sentimente de orice fel, e o carte despre umanitatea din fiecare dintre noi intr-o anume etapă din viața noastră.

Dashing through the Snow de Mary & Carol Higgins Clark.

Acțiunea se petrece intr-un mic orășel. Se organizează o petrecere deosebită de Crăciun. Pare un loc unde nu se întâmplă nimic. Dar ceea ce se întâmplă de-astea lungul cărții neagă cu vehemență asta.

Patru angajați ai unui magazin local câștiga la loterie premiul cel mare, lucru care declanșează o serie de intrigi care se vor rezolva spre finalul cărții.

Nu e o carte de mare excepție dar e interesantă. Traducerea în limbă spaniolă aa titlului cărții mi se pare cel puțin ciudată. " Totul e liniștit " pare să nege orice legătură cu cartea, mai puțin finalul unde totul se rezolva și unde totul devine linistit.

E primul meu contact cu cele două autoare, mamă și fiică și nu consider ca ar fi un contact nefericit.

Micul Prinț de Antoine de Saint - Exupery.

" Asta e pentru mine cel mai frumos și mai trist peisaj din lume. E același peisaj din pagina precedentă dar l-am desenat încă o dată pentru a-l arăta mai bine. Aici e unde a apărut Micul Prinț pe Pământ și apoi a dispărut...

Priviți atenți acest desen până sunteți siguri ca îl veti recunoaște; dacă călătoriți o zi în Africa în deșert; și dacă ajungeți acolo, va implor: nu va grăbiți, asteptati un moment, exact sub stea. Și atunci un copil vine la voi și râde, iar dacă are părul de culoarea aurului și nu răspunde când e întrebat, ghiciți cine e. Fiți amabili atunci. Nu mă lăsați atât de trist. Scrieti-mi imediat ca Micul Prinț s-a întors. "

Așa se termina povestirea care e dedicată copiilor dar pe care o consider potrivită pentru orice vârstă. Nu e o simpla povestioară, conține multe aspecte simbolice sau metaforice. 

Ceea ce m-a impresionat foarte mult e tristețea fără margini pe care o emana. Lumea copiilor nu e înțeleasă de adulți sau e tratată cu indiferență. Micul Prinț este, cred eu, copilul etern care trăiește în fiecare dintre noi. Care pune o grămadă de întrebări și vrea răspunsuri, și nu orice răspunsuri, ci pline de sens.

Îmi pare rău ca nu am citit povestirea acum ceva ani dar îmi pare bine ca am facut-o acum. O recomand și deși lăsa la sfârșit un gust amărui, trebuie să gândim ca așa e viata fiecăruia, dulce-amaruie.

Antoine de Saint - Exupery. Note biografice.

Scriitorul se naște în Lyon în 29 iunie 1900. Familia e o veche familie aristocrata. Este educat în diverse colegii religioase. Apoi încearcă să între la Școala navală dar nu reușește. 

În anul 1920 face serviciul militar în Forța Aeriana iar de atunci aviația devine marea pasiune a vieții sale. 

Prima sa povestire se publică în 1926, același an în care își începe carieră de pilot la Latecoere. Puțin mai târziu se muta în Cobo Juby unde scrie primul sau roman, Coreeo del Sur în 1928. 

Se muta în America de Sud pentru a stabili noi linii comerciale. Aici termina Vuelo Nocturno care se publică în 1931 și are un succes enorm, primind chiar premiul Femina pentru asta. 

Din 1935 lucrează ca și corespondent ale ziarelor Intransigeant și Paris Soir în Rusia și Spania. Cu avionul sau, Simoun participă în raiduri cum ar fi Paris - Saigon și New York - Pământul focului. Toate aceste amintiri acumulate în 10 ani de viață aventuroasă, le aduna în romanul Tierra de Hombres / Pământul oamenilor. 

După puține luni începe Al doilea război mondial, luptă ca pilot de recunoaștere și, după caderea  Frantei, se muta în New York. Aici scrie Pilot de război în 1942 și Micul Prinț în 1943, o poveste pentru copii de mare originalitate care l-a făcut celebru în toată lumea și care a devenit unul dintre curentele literare cele mai importante ale acestui secol. 

Curând se încorporează în serviciul activ din nordul Africii unde scrie o operă de reflexii filosofice și politice intitulata Ciudadela care va fi publicată postum în 1948. 

În 31 iulie 1944, scriitorul pleacă dintr-un câmp aviatic din Corcega pentru o misiune din care nu se va întoarce niciodată.

Recenzie Orașe de hârtie de John Green.

John Green s-a născut în 1977 în Indianapolis. A studiat la Colegiul Kenyon Limba și Literatura Engleză și Teologia. A fost critic și editor și a obținut premiile Printz și Edgar pentru romanele dedicate adolescenților. 

Ultimul sau roman, Sub aceeași stea a fost primit cu o mulțime de critici entuziaste din partea presei. Rămâne pe un loc superior în listele de vânzări din toată lumea. Potrivit revistei Time, John Green este una dintre cele 100 de persoane dintre cele mai influente pe plan mondial.

Orașe de hârtie e un roman emoționant, plin de suspans care se citește obligatoriu cu sufletul la gură. Este povestea unor adolescenți care sunt la un pas de a termina colegiul și a căror viață se schimba radical la un moment transpunandu-i în lumea reală a adulților cumva.

Căutarea dragostei te va duce mai departe decât ti-ai imaginat vreodata, pare a fi mesajul clar al cărții.

 În ultimul an de colegiu, Quentin nu s-a remarcat nici prin popularitate, nici prin chestiuni amoroase. Totul se schimba însă când vecina lui, legendara și enigmatica, Margo Roth Spiegelman, apare la miezul nopții pentru a-i propune să o însoțească pentru a pune în aplicare un plan de răzbunare. După o noapte intensă care reînvie legătura unei copilării comune, pare ca destinul se va schimba pentru amândoi. Tocmai atunci, Margo dispare lăsând niște piste stranii.

Restul cărții e pe cât de interesant, pe atât de imprevizibil și cuprinde căutarea numitei Margo. Quentin e ajutat de prietenii lui în această misiune care pare sortită eșecului. Restul veti afla singuri citind cartea.

Țin să precizez ca am citit cartea în limba spaniolă, astfel am avut dublu beneficiu: citirea in tr-o limbă dragă mie și contactul cu acțiunea deosebită.

Ce cărți ați citit de John Green și care v-a plăcut mai mult?
Va aștept cu păreri despre această carte dar și despre celelalte cărți ale autorului.
Lecturi plăcute! 

Rebeldes de Susan E. Hinton.

" Suntem tot ce ne rămâne. Trebuie să fim capabili să continuam uniți, indiferent ce se întâmplă. Dacă nu ne avem unii pe alții, nu avem nimic. "

Cartea e povestea emoționanta și de neuitat a unor băieți de cartier care luptă pentru a merge mai departe. Un roman care are acum același impact acum, ca atunci când s-a publicat acum 40 de ani.

O carte citită în limba spaniola. În centrul ei se află două gasti de băieți foarte diferiți care sunt mereu în conflict. Pe de o parte băieții săraci din partea estica a orașului, pe de alta, cei din vest, băieții bogați care aveau de toate.

O carte care poate fi citită de adolescenți dar și adulți, fiind plină de emoții, de fapte, de diferențele sociale atât de evidente.

Berlinul meu e un monolog de Nora Iuga.

Aceasta e prima lectură din autoarea româncă. E o carte jurnal alcătuită din două părți. Una din perioada de două luni când a primit o bursă și a locuit în Casa Literaturii și a doua când era deja stabilită în Berlin la 80 ani.

Nora Iuga e cunoscută ca o traducătoare de seamă a literaturii germane în limbă romană. A făcut scoala în limbă germană în România.

Dacă în prima parte povestește foarte mult de străzile din Berlin, numindu-le de fiecare dată, a doua este sensibil mai diferită. Povestește despre relația cu Berlinul, de multele facilitați pe care le are fiind traducătoare și scriitoare din est dar și de neajunsurile cu  legatura directă cu modul în care e tratată altfel de nemți.

Sincer, după această lectură jurnal, aș dori să îi cunosc și restul operei. Voi ce cărți ați citit? Eu am un ebook al cărții Dactilografa de noapte.

Aeroporturile.

De mult timp doream să zbor dar nu mi - am permis. Acum ceva luni am reușit să zbor în sfârșit. Îmi imaginăm ca va fi ceva extraordinar, dar cum realitatea e întotdeauna alta decât imaginația, realitatea în sine s-a dovedit mult mai puțin interesantă.

Ok, da a fost ok să văd lumea de sus, să am imaginea norilor sub avion, sentimentul de a fi deasupra lumii.

Vreau însă să vorbesc despre aeroporturi. Sunt o lume întreaga, părerea mea. E o mică lume cu de toate, de la magazine la restaurante și oameni din toate colțurile lumii. E o lume fascinantă.


Acum, după zborul cel mai recent, am gândit clar ca trebuie să scriu despre aeroporturi, chiar dacă poate nu voi reuși să îmi exprim pe deplin sentimentele.

Combinația asta de lume, oameni și limbi e un Babilon modern deosebit. Aeroportul e ocazia perfectă de a intra în contact cu lumea întreaga. Se aud toate limbile posibile, apar fețe din toate colțurile lumii.

Am văzut lume " bună" de clasă business, lume obișnuită, lume citind dar și mai multă butonând telefoane, tablete și laptopuri.

Ce iubesc maxim în aeroporturi sunt Relay - rile unde găsesc cărți și în limbă engleză. Acum în Frankfurt am descoperit o librărie, The Pocket unde am găsit cea mai mare varietate de cărți în limbă engleză. Minunat! Mi-a luat o ora până să aleg o carte și se pare ca am făcut o alegere ok.

Recomand tuturor să se gândească cum vede aeroportul în sine, dacă e o lume vie, așa cum e pentru mine sau o lume artificială.